Ce ne aduce Mos Craciun?

Vineri, 21 Decembrie 2012, ora 10:05
2894 citiri
Ce ne aduce Mos Craciun?

De vreo saptamana aud periodic ca aerul miroase deja a portocale si cozonac copt de bunica, vinul fiert cu scortisoara si merele coapte sunt nelipsite din meniul cafenelelor, trecatorii parca-ti zambesc mai des si colindele te inveselesc prin mai toate magazinele. Vine Craciunul!

Intrebarea zilei prin birouri este deja "si ce vrei sa-ti aduca Mosul?", asezonata mereu cu un zambet siret. Chiar daca persoana intrebata a trecut de prima copilarie si traieste aparent Craciunul prin ochii propriilor copii, intrebarea nu este niciodata in van.

Pana la urma, toti ne dorim sau speram la ceva: poate sanatate pentru noi si ai nostri, poate siguranta zilei de maine, poate o marire de salariu sau o promovare, poate un mediu de lucru corporatist in care sa ne simtim relaxati, apreciati si utili. Sau poate toate aceste lucruri, si altele pe langa ele!

Tocmai pentru ca fiecare avem sperante si asteptari diferite de la perioada Craciunului, care se suprapune cu sfarsitul de an si cu bilanturile personale aferente, intrebarea zilei este mai plina de miez. Ce bine ar fi sa STIM, nu doar sa banuim ce anume si-ar dori colegul de la departamentul vecin, caruia ii vom aduce noi cadoul lasat de Mosul, conform tombolei anuale organizata in companie.

Daca ai sti fara umbra de dubiu ce-si doreste colegul sau subalternul, alegerea cadoului ideal ar fi la fel de simpla ca a colecta subtil "scrisoarea pentru Mosul" a copilului tau si a te bucura de fericirea lui atunci cand primeste exact ce si-a dorit. La fel de simplu ca a sugera sotului ca iti doresti un anumit parfum si doar pe acela, poate Mosul ar putea el... Sigur, astfel va scadea mult din misterul evenimentului si din bucuria descoperirii, dar asta este o alta discutie.

Si companiile incearca sa "ghiceasca" in fiecare an ce si-ar dori majoritatea angajatilor lor in pachetul de beneficii de Craciun si sa atinga aceste asteptari. Un angajat care se simte apreciat si recompensat pentru efortul sau de peste an va performa probabil mai mult si va fi fidel companiei chiar si in perioade mai putin fericite.

Un "talent" trebuie cu atat mai mult motivat (si prin acest mijloc al pachetului de beneficii de Craciun) cu cat competitia pentru a atrage si a mentine in companie angajatii high-potential devine mai acerba de la an la an.

Dar ce si cat si cum sa oferim?

Avem aceasta dilema si cand este vorba despre a oferi un cadou pentru un prieten -"I-ar placea oare noul iPhone sau dau banii degeaba pe el?" Dilema se pastreaza si in business, ba chiar se acutizeaza, pentru ca maximizarea investitiei este una dintre liniile directoare ale oricarei organizatii contemporane.

Investitia in cadouri nu isi atinge scopul

Exista situatii in care, din pacate, investitia considerabila in "cadourile" de Craciun nu isi atinge scopul decat intr-o mica masura si angajatii sunt doar partial motivati de cele oferite, mai ales cand a avut loc o scadere (din ratiuni de business) a beneficiilor din anul anterior, dar concurenta a pastrat nivelul. Nu este deci de ajuns "sa dai" si doar buna intentie este rar apreciata in acest context.

O analiza este binevenita cand nu aplici ad litteram pachetul de beneficii uzual, si Studiile salariale sunt foarte utile in a defini si sublinia tendinta pe piata, la care se adauga ulterior desigur creativitatea departamentului de HR, corelata cu bugetul disponibil.

Unul dintre Managerii IT cu care lucram imi povestea ca viseaza sa poata oferi echipei sale ca si cadou de Craciun nu un bonus linear, la fel ca in cazul oricarui alt angajat al companiei, ci ultimele gadgeturi din domeniul in care lucreaza.

Recunostea desigur ca ar putea interveni probleme cu costurile unui astfel de "cadou de Craciun" personalizat, dar era convins ca echipa sa ar aprecia mult mai mult o abordare specifica domeniului lor.

Pe de alta parte, unul dintre directorii financiari cu care am avut privilegiul sa colaborez in 2012 este adeptul beneficiilor in produsele proprii companiei, diferentiate insa ca si valoare pe nivele de senioritate pe post si in organizatie. Motivul ar fi simplu, o reducere de costuri (deloc de mirare la un Director financiar) combinata cu cresterea Brandului companiei.

60% dintre multinationale acorda prime de Craciun

In practica, beneficiile acordate de Craciun nu difera atat de mult in functie de specificul muncii angajatului sau al domeniului. 60% dintre companiile multinationale participante la Studiul Salarial Mercer in 2012 au declarat ca acorda angajatilor prime de Craciun, cu valori cuprinse intre 200 si 1000 de lei, in functie de performanta companiilor si, desigur, a angajatilor.

Poate si datorita situatiei economice, dar si pentru a sustine teoriile conform carora beneficiile non-salariale pot creste mai mult moralul echipei, "al 13-lea" salariu (care era vedeta Sarbatorilor acum cativa ani) este acum acordat intr-un procent din ce in ce mai mic.

In contrapondere, tot mai multe companii isi rasplatesc angajatii fie prin acordarea de cadouri simbolice (cosuri cu produse traditionale) sau tichete cadou sau chiar prin organizarea unor evenimente (petreceri de Craciun, team-building-uri cu o durata de 2-3 zile sau petreceri organizate special pentru copiii angajatilor).

Decizia depinde in fiecare caz de studiile interne de satisfactie a echipei, dar si de bugetul alocat - o companie aflata pe pierdere care va aloca multe mii de euro unei petreceri grandioase nu va transmite foarte convingator ideea unui loc de munca stabil pentru 2013.

Tichetele cadou, scutite de taxe

In acest context, varianta oferirii de tichete cadou aduce beneficii atat angajatului, dar si angajatorului, prin deductibilitate si scutirea de taxe. Fiind scutite de aceste taxe, tichetele si cardurile cadou au un cost final cu pana la 35% mai mic pentru angajatori.

Este probabil si motivul pentru care volumul de tichete cadou emise in acest an va inregistra o crestere de 10% fata de anul trecut, si companiile producatoare se astepta ca piata tichetelor de cadouri sa creasca si in 2013.

Dincolo de partea pecuniara a vietii, spuneam initial ca perioada Craciunului se suprapune cu sfarsitul de an si cu bilanturile personale aferente. Cred ca dincolo de ce primim de Craciun de la Mosul, frumos concretizat in familie, prieteni sau in managementul companiei noastre, conteaza mai mult ce ne-am oferit fiecare dintre noi: am facut tot ce mi-am propus, mai pot face ceva important in timpul ramas, ce-mi doresc pentru mine in viitor si cum pot obtine? Sunt convinsa ca veti gasi raspunsurile la aceste intrebari revelatoare si eficiente. Si poate unele vise vor putea fi realizate tocmai cu ajutorul pachetului de beneficii de Craciun oferit acum de "Mosul". Craciun fericit!

Articol de Catalina Rascu, Recruitment Coordinator / Consulteam Romania

#cadouri craciun, #cadou sarbatori, #cadou colegi munca, #cadou manager , #Shopping