Simona Nicolaescu: MindFitness pentru dimineti pline de energie

Miercuri, 19 Decembrie 2018, ora 09:50
3893 citiri
Simona Nicolaescu: MindFitness pentru dimineti pline de energie
Foto: Simona Nicolaescu

Diminetile... Acele momente ale zilei in care unii oameni, la auzul alarmei, sar ca arsi din pat ori amana alarma de cateva ori la rand, gandindu-se ca incep o noua zi pentru care inca nu sunt pregatiti mental, urmate de cafele baute in graba, agitati sa pregateasca copiii sau chiar pe ei insisi, totul pentru a iesi cat mai repede din casa si a da startul unei noi zile.

De multe ori, unii ajung deja obositi la locul de munca, nestiind de ce sa se apuce mai intai, coplesiti de multitudinea de taskuri.

In toata aceasta agitatie zilnica, multi dintre noi nu ne mai regasim, nu mai avem timp pentru noi si placerile noastre si, aproape ca, nici nu ne mai recunoastem.

Daca si tu te regasesti intr-una dintre ipostazele de mai sus, poate ti-ar fi utile unele dintre lucrurile pe care eu le fac zi de zi, simtind astfel ca am mai multa energie, ca ma trezesc odihnita si cu o stare pozitiva.

Asa cum ziua buna se cunoaste de dimineata, acorda-ti un moment de liniste, in care esti doar tu, si in care sa inveti sa te bucuri de micile placeri ale vietii. Pentru mine, un astfel de moment este atunci cand imi privesc fiul care inca doarme, il imbratisez si raman conectata la aceasta priveliste minunata pentru cateva minute.

Creeaza-ti un moment doar al tau de cateva minute, in fiecare dimineata, si prin asta, creeaza-ti, de fapt, un obicei, care va contribui la echilibru, la o stare de bine, la dimineti care vor da startul unor zile extraordinare, in care orice obiectiv sa para mult mai mic.

Acorda-ti un minut cu care sa incepi sa pui bazele a ceva mai bun pentru tine si pentru viata ta. Un singur minut, care, la randul lui, va aduna altele si altele, aducand balanta vietii tale la punctul de echilibru.

Iata cateva idei, care dureaza cateva minute, insa, iti ofera dimineti mai libere, mai linistite, in care sa iti incepi ziua cu zambetul pe buze, calm si relaxat.

  • Organizeaza-te de cu seara

Verifica dinainte prognoza meteo si gandeste-te cu ce haine vrei sa te imbraci a doua zi. Evita bajbaiala de dimineata, si pune-ti la indemana ibricul, apa si cafeaua, pregateste pachetul copilului si ingredientele pentru micul dejun si lasa-ti la vedere lucrurile pe care trebuie sa le iei cu tine la plecare: cheile, castile, geanta, etc. Poate ca, la inceput seara, ti se va parea impovarator acest lucru, dar dupa cateva dimineti la rand, vei beneficia de dimineti mai linistite, in care nu vei mai pierde timp si energie cu lucruri inutile.

  • Lasa telefonul deoparte dimineata

Orice ar fi, nu pune mana pe telefon imediat cum ai deschis ochii. Acorda-ti un minut macar pentru a te reconecta cu mediul ce te inconjoara. Toate retelele sociale au propriul algoritm de afisare a stirilor, asa ca vei reusi chiar de la prima ora sa fi bulversat de avalansa de mesaje si noutati aparute. In schimb, seteaza-ti propriile obiective si pune-ti la punct agenda pentru ziua in curs, prioritizand toate sarcinile pe care le ai de indeplinit.

  • Incepe cu un gand pozitiv

Cat timp mai stai in pat sau in timpul rutinei igienei de dimineata, priveste catre toate lucrurile pozitive din viata ta - familia, calitatile personale, realizarile profesionale, visurile. Listeaza-le in minte si fii recunoscator pentru fiecare dintre ele. Realizeaza cat de norocos esti si multumeste pentru toate acestea.

  • Pune-ti corpul in miscare

Exercitiile de dimineata iti ajuta metabolismul, mentinandu-l la cote maxime pentru cateva ore. Drept urmare, mai multi oameni au declarat ca sunt mai atenti si mai productivi pe durata intregii zile dupa ce au efectuat o sesiune de exercitii fizice.

In plus, cat de bine te vei simti, stiind ca ai facut deja o investitie in starea ta de sanatate inainte ca ziua sa inceapa abia?

  • Antreneaza-ti mintea pentru dimineti pline de energie

In acest sens, am pregatit un ghidaj audio care te poate ajuta sa incepi cu bine fiecare zi, creandu-ti obiceiuri mici, dar care sa iti ofere impactul dorit. Pentru ca acest material sa te ajute este nevoie sa gasesti o pozitie confortabila pentru tine. Ideal ar fi sa asculti inregistrarea cu ajutorul unor casti.

Simona Nicolaescu

www.simonanicolaescu.ro

Antreprenor, speaker, trainer, coach si sustinator al vietii echilibrate in Romania

Desemnata "Antreprenorul anului" in 2013, Simona Nicolaescu si-a dedicat ultimii 7 ani din cariera sa profesionala sustinerii si promovarii vietii echilibrate, prin proiecte creative, adresate mediului de afaceri, derulate in premiera in Romania. Sub semnatura sa au luat nastere primul program de well-being pentru angajatii companiilor, in anul 2010, si primul audio-book pentru diminuarea stresului, in anul 2014, intitulat "Tehnici de reducere a stresului".

Simona Nicolaescu a dezvoltat LifeFit, un program unic pentru a produce schimbari profunde in vietile liderilor din Romania, cu deschiderea portilor catre propriul subconstient, trasarea unui plan clar pentru a-si atinge visurile, vitalitate fizica si psihica crescuta. A inclus mare parte a invataturilor extrase din diferitele experiente ca antreprenor, lider, mama si din diferite formari pe care le are: psihoterapie ericksoniana, hipnoza, coaching, silent retreat, terapie cranio-sacrala, mind power.

Tine workshopuri pe teme precum: Sleep better, Stress Management, Mind focus, Tehnici de relaxare.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#MindFitness Simona Nicolaescu , #Psihologia personalitatii