Pastreaza-ti calmul, de Sarbatori

Vineri, 27 Decembrie 2013, ora 00:00
4383 citiri
Pastreaza-ti calmul, de Sarbatori
Foto: yogajournal.com

In aceasta perioada a anului te poti lasa foarte usor coplesita de listele "de facut", de sarcini trasate de tine insati si chiar de numarul mic de zile ramas pana la petrecerea de Anul Nou.

Nu ai niciodata timp sa faci tot ceea ce ti-ai propus, iar obiceiurile sanatoase raman la sfarsitul listei de prioritati, marcata acum de obligatiile sociale si cele de familie.

Daca simti ca incepi sa intri in panica si ca nu faci fata avalansei de evenimente din aceasta perioada de "timp liber", inspira adanc, te invata expertii YogaJournal.

Chiar daca ai impresia ca nu mai ai nici macar un minut liber, nu este adevarat. Ai nevoie doar de cateva momente pentru tine, in care sa apesi "butonul de Pauza". Sa te poti calma.

Incepe-ti ziua cu o postura corecta

Stabileste-ti singura un ritual pentru fiecare dimineata si stabileste-ti un set de intentii pozitive pentru ziua care urmeaza.

Pentru a-ti limpezi gandurile si a-ti echilibra respiratia, poti incerca tehnica de respiratie "Ujjayi Pranayama".

"Ujjayi este recunoscuta pentru modul special in care se face inspiratia si expiratia. Inspiratia se face pe nas si expiratia, usor, pe gura larg deschisa. Odata cu expiratia se va produce si sunet usor: HA", explica Andreea Bonea, instructor specialist in tehnici yoga.

"Dupa ce repeti asta e cateva ori, urmeaza inspiratia si expiratia doar pe nas. Si acest tip va genera un sunet aparte.

Sunetul poarta denumirea de 'mantra nerostita' si ajuta la scaderea ritmului respiratiei, ajutandu-te sa te concentrezi pe aceasta.

Poti incepe cu cate cinci minute in fiecare dimineata, crescand usor timpul acordat acestui exercitiu pana la 15 minute", spune specialistul.

Zambeste!

Creierul tau nu face diferenta dintre un zambet adevarat si unul intentionat, asa ca autosugestia, cand vine vorba despre zambet, te ajuta sa te simti mai calma si mai linistita.

Vei vedea ca nu-ti va lua mult pana sa uiti ca erai stresata.

Exercitii fizice bazate pe respiratie

Daca simti ca tensiunea incepe sa creasca, iata cateva miscari ce ajuta la eliberarea acestei tensiuni:

Incepe-ti setul de exercitii cu un exercitiu de concentrare: "coloana dreapta, mainile pe langa corp, umerii apasati in jos, picioarele apropiate", spune Andreea Bonea.

"Tadasana (Mountain Pose) sau Samasthiti se traduce cu 'a sta atent'", explica aceasta.

Urmatoarea miscare este de a ridica mainile usor, indreptand varful degetelor catre tavan.

Urdhva Hastasana sau Upward Salute reduce stresul produs de gravitatie asupra corpului si alungeste trunchiul, gatul si umerii, cele trei elemente supuse mereu presiunii zilnice, mai spune Andreea Bonea.

Pe expiratie te apleci in jos, pastrand picioarele cat mai drepte si mainile cat mai aproape de pamant. Repeta aceasta miscare de zece ori.

"Ajuta si alungeste zona lombara si muschii hamstring (o grupare de trei muschi care se afla in spatele partii superioare a piciorului). La nivel intern stimuleaza si clateste organele aflate in cavitatea abodminala. Stimuleaza sistemul digestiv", completeaza specialistul.

Alege o melodie cu 60 de batai pe minut

Una din melodiile lui Bob Marley s-ar potrivi perfect: cele 60 de batai dintr-un minut de muzica reggae te ajuta sa te concentrezi, fara sa vrei, si asupra respiratiei tale.

Inchide ochii, asculta muzica, si incearca sa constientizezi cum ritmul batailor inimii incetineste si o senzatie de calm te invaluie.

Invata sa meditezi

Asculta cu atentie tot ce auzi in jur: un caine care latra, sunetul scos de o rata pe lac, vantul, frunzele...

Permite fiecarui sunet sa treaca prin urechile tale si si sa ia locul gandurilor care te-au coplesit de-a dreptul, in ultimele zile.

#calm Sarbatori, #yoga respiratie, #coplesita sarbatori , #Femei de afaceri