Contureaza-ti trasaturile prin machiaj, in aceasta primavara

Sambata, 19 Aprilie 2014, ora 00:00
4143 citiri
Contureaza-ti trasaturile prin machiaj, in aceasta primavara
Foto: Virgil Hritcu; Make-up: Mirela Paduraru; Hair: Alexandra Marin; Model: Crina Barbu

Cu siguranta te-ai intrebat cum pot arata actritele perfect pe covorul rosu de la Cannes, indiferent de varsta. Trasaturile lor par a fi fara cusur, nasurile se subtiaza sau se scurteaza ca prin minune, barbia dubla nu mai exista, pleoapele nu mai par obosite, chiar si decolteul pare mai generos.

Si totusi... machiajul lor are un aspect natural si nu pare deloc incarcat.

Care este secretul? Dirijarea atentiei prin sculptarea trasaturilor cu ajutorul unui joc subtil de lumini si umbre.

Iti poti face si singura acest lucru acasa? Da! Cu un pic de efort, concentrare si secrete de make-up artist profesionist.

Pentru inceput, e necesar sa stii ca tot ce vei evidentia printr-o nuanta mai deschisa va fi in prim plan si tot ce vei "umbri" cu nuanta mai inchisa va fi estompat. Daca vrei sa faci totul ca la carte, iti vor trebui trei nante de fond de ten (neutra, mai inchisa si mai deschisa) cu ajutorul carora iti poti sculpta trasaturile.

Daca esti grabita si doar doresti sa estompezi micile defecte, foloseste o pudra bronzanta neparat mata, aplicata inteligent cu o pensula de calitate, din par natural.

Truc pentru a "scurta", optic, nasul:

Aplica pudra bronzanta mata la radacina nasului si foarte putin pe varful nasului. Daca vrei sa iti iasa din prima incercare, amesteca pudra translucida cu pudra bronzanta. Daca e cazul, reaplica si intensifica folosind pudra bronzanta.

Truc pentru "subtierea" nasului:

Daca ti se pare ca nasul tau este mai lat, il poti corecta in maxim 30 de secunde, aplicand pudra bronzanta mata pe lateralele nasului, inclusiv pe aripile acestuia.

Pometi cu personalitate:

Vrei pometi sculptati ca ai fotomodelelor? Nimic mai simplu! Uita-te in oglinda si "musca-ti obrajii". Vei vedea ca ai creat sub fiecare pomete o cavitate, in care poti plica fardul de obraz.

Truc pentru remodelarea conturului fetei:

Cu aceeasi pensula din par natural si cu un pic de pudra bronzanta mata poti atenua ce te deranjeaza: tample prea late, maxilarele proeminente sau barbia dubla.

Secretul este sa treci doar o data pensula prin pudra, fara presiune si sa o scuturi usor inainte de aplicare, pentru a o elibera de excesul de fard.

Truc pentru aspect de "Hollywood:

Chiar daca natura te-a inzestrat cu un chip perfect echilibrat, poti folosi un pic de blush / fard de obraz mat sau pudra bronzanta mata spre liziera parului, pe conturul fetei, pentru a crea un aspect mai definit al machiajului.

Truc pentru marirea optica a decolteului:

Aplica pudra bronzanta chiar intre sani. Aplica pudra cu particule stralucitoare fine pe sani. Prin contrastul umbra - lumina, sanii tai vor parea mai generosi.

Atentie!

Indiferent daca optezi pentru a efectua corectiile si sculptarea trasaturilor cu fond de ten, pudra bronzanta mata sau blush mat, asigura-te ca ai un blending foarte bun si ai estompat corect, fara sa existe pete de culoare mai inchisa.

Daca optezi pentru varianta pudrei bronzante niciodata nu o aplica direct peste fondul de ten! Vei crea o pata de inestetica. Intotdeauna aplica peste pudra translucida. Varianta amestecarii pudrei translucide sau pudrei pulbere mate cu pudra bronzanta este cea mai sigura pentru primele experimente.

Articol de Mirela Paduraru

Consilier in estetica / Trainer Cosmetica & Machiaj Profesional

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#contur fata machiaj, #contur barbie machiaj, #cum subtiezi nasul machiaj, #machiaj Mirela Paduraru , #Femei de afaceri