Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Zegrean, despre legile Big Brother: Pe noi ne intereseaza sa fie respectate drepturile si libertatile fundamentale

Zegrean, despre legile Big Brother: Pe noi ne intereseaza sa fie respectate drepturile si libertatile fundamentale


Presedintele Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR), Augustin Zegrean, a declarat joi la sediul CCR ca asa numitele legi "Big Brother" au fost deja verificate in vara lui 2014 si au fost declarate neconstitutionale, iar reglementarile in acest domeniu ar trebui sa respecte drepturile si libertatile fundamentale.

"Daca legile acorda suficiente garantii pentru respectarea textelor din Constitutie care se refera la secretul corespondentei si dreptul la viata privata si asa mai departe, noi nu avem nimic impotriva sa faca ce vor ei, numai sa apere tara de terorism", a aratat Zegrean, potrivit Agerpres.

Premierul Victor Ponta sustine ca este necesara o noua legislatie care sa respecte decizia Curtii Constitutionale in ceea ce priveste tema retinerii datelor generate sau prelucrate de catre furnizorii de retele si servicii de comunicatii electronice destinate publicului.

"Intalnirea este convocata de vicepremier, de domnul Gabriel Oprea, care are si atributii pe zona de ordine publica si siguranta nationala si este legata de ceea ce trebuie sa facem in baza deciziei Curtii Constitutionale, si anume Guvernul sa transmita catre Parlament o noua legislatie care sa respecte decizia Curtii Constitutionale", a declarat Victor Ponta pe 8 ianuarie, intrebat despre intalnirea convocata in regim de urgenta la Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI).

MSI a convocat pe 8 ianuarie, la sediul institutiei, in regim de urgenta, grupul de lucru interinstitutional pe tema retinerii datelor generate sau prelucrate de catre furnizorii de servicii de comunicatii din Romania, in contextul ultimelor amenintari din Statele Membre UE si al recentului atentat cu caracter terorist din Franta.

In data de 1 septembrie 2014, Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a stabilit ca organele judiciare si cele cu atributii in domeniul sigurantei nationale nu mai au acces si nu mai pot utiliza datele obtinute si stocate in baza Legii 'Big Brother', pana la adoptarea de catre Parlament a unui nou act normativ privind retinerea datelor.

CCR a publicat la acel moment motivarea deciziei din 8 iulie prin care a fost declarata neconstitutionala Legea 82/2012 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de retele publice de comunicatii electronice si de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, precum si pentru modificarea si completarea Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Agerpres
Articol citit de 6173 ori