Camataria, interzisa de parlamentari

Marti, 18 Octombrie 2011, ora 15:42
1314 citiri
Camataria, interzisa de parlamentari

Camataria a fost interzisa de catre deputati. Camera Deputatilor a adoptat, marti, propunerea legislativa conform careia camataria constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la 5 ani, iar sumele de bani si bunurile provenite din aceasta activitate se confisca.

Potrivit actului normativ, camata este "dobanda pe care o ia camatarul pentru sumele date cu imprumut", iar camatarul este "persoana care da imprumuturi banesti in schimbul unei camete".

Legea va fuctiona pe o durata limitata, pana la intrarea in vigoare a noului Cod Penal, care incrimineaza, de asemenea, camataria.

Proiectul, initiat de sase deputati, a fost adoptat in Comisia juridica cu unanimitate de voturi.

Senatul a respins aceasta initiativa, insa Camera Deputatilor este for decizional in acest caz.

#camatarie interzisa senatori, #proiect camera deputatilor, #camatarie ilegala deputati , #Stiri Legislatie