Parlamentarii dezbat in mai sistemele unice de salarizare

Sambata, 14 Februarie 2009, ora 09:14
2461 citiri
Parlamentarii dezbat in mai sistemele unice de salarizare

Proiectele de acte normative ale Ministerului Muncii privind crearea unor sisteme unitare de salarizare pentru personalul contractual bugetar si pentru functionarii publici vor fi trimise Parlamentului in mai, iar modificarea legii pensiilor publice, in decembrie, conform programului Legislativului.

Astfel, pentru reorganizarea pietei muncii, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS) va transmite parlamentarilor spre dezbatere, in luna aprilie a acestui an, proiectul de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.202/2006 referitoare la organizarea si funccionarea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

Tot in aprilie, vor fi date spre aprobat proiectul Legii pentru ratificarea Acordului intre Romania si Republica Coreea in domeniul securitatii sociale, care a fost semnat la Seul, la 11 septembrie 2008, si cel privind ratificarea Acordului intre Romania si Bulgaria privind legislatia aplicabila relatiilor de munca, securitate sociala si securitate si sanatate in munca  legate de construirea unui nou pod mixt (rutier si feroviar) de frontiera intre cele doua tari, peste fluviul Dunarea, la Calafat Vidin, semnat la 25 iulie 2008.

Luna mai va fi una plina de proiecte transmise de la ministerul Muncii catre Legislativ
. Astfel, vor trebui analizate proiectul Legii privind sistemul unitar de salarizare a personalului contractual bugetar, cel al legii privind sistemul unitar de salarizare a functionarilor publici, precum si propuneri de acte normative referitoare la formarea profesionala continua, organizarea si functionarea Consiliului National de Formare Profesionala a Adultilor.

In ultima luna a acestui an vor fi trimise catre Parlament mai multe proiecte de Lege, ce vizeaza modificarea si completarea Legii sindicatelor nr.54/2003 si a Legii patronatelor nr.356/2001, precum si legate de modificarea si completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, a Legii nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, si a Legii nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca.

Ministerul Muncii si-a mai propus ca, in luna decembrie, sa transmita spre dezbatere, un proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.

Pentru finalul lui 2010 este programata propunerea de reglementari noi pentru Fondul de garantare a pensiilor private, vizand organizarea si functionarea sistemului de plata a pensiilor obligatorii administrate privat, si a pensiilor facultative.

MMFPS va emite si proiecte impotriva exploatarii sexuale a copiilor si pentru prevenirea si combaterea violentei in familie

In martie 2009, MMFPS va transmite parlamentarilor proiectul de Lege privind ratificarea Conventiei pentru protectia copiilor impotriva exploatarii sexuale si a abuzurilor sexuale, iar in luna aprilie, va supune dezbaterii proiectul de Lege privind modificarea si completarea Legii nr.217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in familie.

Tot in a patra luna din acest an Ministerul Muncii va trimite spre analiza un act normativ de modificare si completare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului si unul pentru ratificarea Conventiei privind drepturile persoanelor cu dizabilitati.

In iunie, se va dezbate proiectul de Lege privind infiintarea Observatorului Social, in iulie cel privind infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor de educatie si ingrijire a copiilor pe timpul zilei, in august, reglementarile privind serviciile de tip familial, iar in septembrie, cele de modificare si completare a Legii nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata.

In luna octombrie Ministerul Muncii va trimite in Parlament un proiect de Lege pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.118/1999 privind infiintarea si administrarea Fondului National de Solidaritate, cu modificarile si completarile ulterioare, iar in luna noiembrie proiectul de Lege privind drepturile acordate copiilor si tinerilor care beneficiaza de servicii de prevenire a separarii copilului de parintii sai sau de servicii pentru realizarea protectiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de parintii sai.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bugetari, #functionari, #legi, #parlament, #proiecte, #publici, #salarizare , #Parlament