Noua lege a pensiilor va intra in dezbaterea Parlamentului in prima parte a anului viitor

Vineri, 24 Iulie 2009, ora 14:45
4867 citiri
Noua lege a pensiilor va intra in dezbaterea Parlamentului in prima parte a anului viitor

Noua lege a pensiilor va fi finalizata pana in luna octombrie si va fi aprobata in Guvern in luna decembrie, urmand ca in primul trimestru din 2010 sa fie supusa dezbaterii Parlamentului pentru a fi aprobata, a declarat vineri pentru NewsIn, consilierul de stat al premierului, Mihai Seitan.

"Proiectul noii legi a pensiilor este in stadiu avansat de elaborare si va fi finalizat pana in luna octombrie, pentru a intra in dezbatere publica pana la sfarsitul anului. Noua lege a pensiilor, ce va inlocui complet legea 19/2000, va fi aprobata de Guvern in luna decembrie si va fi aprobata de Parlament in prima parte a anului 2010", a spus Seitan.

Consilierul premierului Boc a precizat, pentru NewsIn, ca noua lege a pensiilor va introduce o serie de reglementari pentru a descuraja angajatii sa iasa la pensie pe caz de boala, intrucat "exista aproape un milion de pensionari care au iesit din campul muncii apeland la acesta modalitate".

"Dorim sa-i descurajam, totodata, pe cei care apeleaza la pensionarea anticipata, deoarece in fiecare an se tripleaza numarul celor care sunt platiti, astfel, din sistemul public de pensii", a mai spus Seitan.

Consilierul de stat pentru munca si protectie sociala mai spune ca, pana in 2030 varsta de pensionare a femeilor va fi egala cu cea a barbatilor, respectiv de 65 de ani, iar pensiile se vor majora in raport cu inflatia si nu se va mai tine cont de evolutia salariului mediu pe economie, incepand din 2010.

In ce priveste pensiile speciale, Seitan a explicat ca "este nevoie de o decizie politica in ce priveste modul in care va fi facuta recalcularea acestora", si ca in acest moment se fac calcule pentru a vedea cu cat trebuie reduse pensiile celor care au iesit la pensie pe vechiul sistem.

Reprezentantul guvernului declara in 27 mai ca pensiile mai mari de 10.000 de lei vor fi recalculate si ca acestea ar putea ajunge la o treime din valoarea actuala.

Seitan explica atunci ca in jur de 9.000 de persoane beneficiaza de astfel de pensii.

Numarul total al persoanelor care beneficiaza de pensii speciale se ridica la aproape 200.000.

Cei care beneficiaza de pensii calculate dupa legi speciale sunt magistratii, politistii, militarii, parlamentarii, functionarii parlamentari, angajatii din instante sau Parchete, precum si personalul diplomatic.

Cea mai mare pensie lunara este de aproximativ 32.000 de lei si este primita de un magistrat. 

#lege, # pensionare, # reglementari, # pensii , #Parlament