Transportatorii condamna lipsa unei strategii nationale pentru siguranta rutiera

Marti, 23 Aprilie 2013, ora 16:47
2393 citiri
Transportatorii condamna lipsa unei strategii nationale pentru siguranta rutiera

Asociatia Romana pentru Transporturi Rutiere Internationale (ARTRI)condamna faptul ca reprezentantii Guvernului si ai Parlamentului nu si-au asumat un calendar clar al adoptarii Strategiei Nationale de Siguranta Rutiera.

ARTRI arata ca gestionarea interministeriala a acestui concept vital, de siguranta rutiera, trebuie regandita din temelii sau trebuie impulsionata intr-o maniera categorica.

Asociatia solicita adoptarea strategiei nationale si trecerea la implementarea ei, cu adoptarea unor modificari care sa puna in valoare determinarea umana si sa limiteze cheltuielile excesive cu sistemele de supraveghere video.

Strategia Nationala pentru Siguranta Rutiera transpune in tara noastra principii si obiective din documentele programatice ale Uniunii Europene, completandu-le cu elemente din specificul national.

Realizand, in perioada 2001-2010, o reducere a deceselor cauzate de accidentele rutiere cu doar 35% fata de obiectivul de 50%, Comisia Europeana a luat decizia de a-si atinge obiectivul in perioada 2011-2020.

Romania nu a avut o strategie pe termen lung pentru siguranta rutiera, dar a adoptat obiectivele UE la "integrarea" din 2007. Aceasta Strategie Nationala pentru Siguranta Rutiera (2011-2020) isi asuma pe termen lung obiectivul major al Comisiei Europene si incearca sa raspunda si unor provocari cu specific national. ARTRI considera esentiala adoptarea si implementarea unui astfel de document, dar propune o viziune mai larga, in folosul tuturor participantilor la trafic.

O alta nemultumirie a transportatorilor rutieri romani este aceea ca, frecvent, sunt blocati in unele tari europene pana la achitarea amenzilor, in timp ce in Romania rata de incasare a amenzilor este de sub 50% si poate fi mai mica pentru transportatorii straini.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#transportatorii rutieri acuza, #strategia pentru siguranta rutiera , #Legislatie rutiera