Camera Deputatilor a aprobat procedurile privind efectuarea viramentelor catre fondurile de pensii

Miercuri, 19 Martie 2008, ora 14:32
995 citiri
Camera Deputatilor a aprobat procedurile privind efectuarea viramentelor catre fondurile de pensii

Camera Deputatilor a aprobat proiectul de lege privind aprobarea ordonantei de urgenta a guvernului nr.112/2007, prin care se stabilesc etapele si procedurile privind efectuarea viramentelor catre fondurile de pensii, a anuntat arbitrul pensiilor private. Proiectul de lege aprobat de Camera Deputatilor modifica si completeaza Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat si Legea nr.204/2006 privind pensiile facultative.


Ordonanta introduce instrumentele de sanctionare in cazurile de incalcare a reglementarilor din cuprinsul legilor de baza ale sistemului de pensii private si stabilieste regimul de sanctiuni care vor fi aplicate persoanelor care nu respecta procedurile stipulate in actul normativ si care afecteaza, astfel, interesele participantilor.


Actul normativ mai reglementeaza unele masuri necesare pentru "asigurarea unui mecanism viabil si eficient de functionare a sistemului de pensii private, pentru intarirea raspunderii juridice a persoanelor fizice si a entitatilor cu atributii in sistemul pensiilor private", se mai arata in comunicatul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).


Modificarile si completarile aduse legilor de baza ale sistemului de pensii private urmaresc stabilirea unui circuit al informatiilor si al documentelor intre institutiile implicate in evidenta si colectarea contributiilor destinate fondurilor de pensii administrate privat - Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS) si Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF).