Crezi ca nu poti pleca la studii in strainatate? Ce spun studentii romani

Marti, 26 Februarie 2013, ora 11:50
2042 citiri
Crezi ca nu poti pleca la studii in strainatate? Ce spun studentii romani

Circula multe informatii in media despre studiul in strainatate, de cele mai multe ori contradictorii: ca necesita o investitie mare, ca nu e nevoie de atat de multi bani, ca trebuie sa ai note mari, ca poti reusi si daca esti un elev de nivel mediu, insa ai o motivatie puternica. Pentru a afla care dintre aceste date sunt cele adevarate, cel mai bine este sa obtii informatiile de la surse avizate, cum sunt cele peste 100 de universitati prezente la editia a 12a a celui mai mare targ international de universitati din Europa de Est, RIUF.

Alaturi de ele, la eveniment vor fi prezenti si studenti romani, care iti vor impartasi din experienta lor la studii in strainatate. Insa, pana sa ajungi sa discuti cu ei, iata povestea a doi tineri care au reusit sa depaseasca orice obstacol si au devenit studenti internationali.

Cum te descurci cu banii?

Vlad Stoian, actual student in anul 4 la University of Portsmouth din Marea Britanie, povesteste, despre primele lui ganduri atunci cand a plecat:

"Nu ma loveam numai de ideea de a locui pentru prima data singur, intr-o tara straina, in care nu cunosteam pe nimeni sau de un sistem educational nou pentru mine, ci si de faptul ca urma sa traiesc cu un buget limitat. Plecam stiind ca ma pot baza pe aproximativ 4.000 de euro in urmatoarele 10 luni, economiile alor mei, in ideea ca imi voi gasi un job curand si voi putea sa imi platesc macar o parte din cheltuieli".

In primele luni, a reusit sa se descurce cu doar 400 de lire/luna, incluzand aici cazarea si mancarea, insa mentioneaza ca daca esti fumator sau obisnuiesti sa iesi frecvent in oras, iti va fi foarte greu sa te incadrezi in acelasi buget.

Reusesti sa-ti gasesti de munca?

Desi e nevoie de multa perseverenta pentru a gasi un loc de munca part time, Vlad a reusit sa lucreze din anul 2, pentru universitate, iar in anul 3, multumita structurii anului scolar a programului pe care l-a ales, a inceput un internship la o banca in Londra. Programul urmat de Vlad, Business Studies, dureaza 4 ani, iar in anul 3 studentii fac un internship, pentru a castiga atat experienta cat si bani.

Astfel, munca prestata l-a ajutat pe Vlad, dupa cum spune, ca:

"Din anul 2 eram deja independent financiar de ai mei (cu mici exceptii). Deja in anul trei-anul de internship-reuseam sa strang bani pentru ultimul an de facultate, economii cu care ma descurc si acum, cu 4-5 luni inainte de absolvire".

Uitandu-se inapoi, la momentul in care a ales sa plece la studii in strainatate cu un buget limitat si cum s-a desfasurat viata sa de atunci, Vlad mentioneaza:

"Ce scriu acum nu e pentru cei care vor sa plece si vor sa-si faca o idee vaga de costuri, ci e pentru cei care simt ca nu pot sa plece din cauza banilor. Din decembrie 2013, permisul de munca pentru romani si bulgari o sa dispara. Asa ca daca tu, ca potential student, ai posibilitatea sa strangi 1.000 - 1.500 de lire si stii ca ai puterea sa te descurci cu mai putin pentru o perioada si determinarea sa iti gasesti un part time job din anul intai, atunci nu e nimic care sa stea cu adevarat in calea ta ca potential student international".

Ce faci daca nu esti elev de 10?

Traseul lui Sebastian a fost unul diferit. Sebastian Barbu, actual absolvent de master al University of Coventry, din Marea Britanie, a inceput sa stranga informatii de la sfarsitul anului 2 de facultate, pe vremea cand studia in Romania. A aflat de oportunitatile multiple de master in afara tarii si, pentru ca isi dorea si sa calatoreasca, a cautat date despre studiul in strainatate, urmarind programele din domeniul care-l interesau (Marketing) si care se incadrau in bugetul lui. A reusit sa gaseasca mai multe informatii intr-un loc, RIUF:

"E foarte interesant sa-ti spuna cineva, punctat, exact ce te intereseaza, in loc sa stai tu sa cauti printre cele 100 universitati de top din Europa".

Primul sau gand inainte sa aplice a fost insa unul de teama.

"Initial am ezitat, cred ca vreo 2 saptamani. Nu eram convins ca o sa am vreo sansa, avand in vedere ca nu am fost tocmai student de nota 10. Dar pana nu incerci, nu ai de unde sa stii".

Dupa 3 aplicatii la universitati, a aflat ca a fost acceptat la toate. Singura conditie a fost ca nota la examenul de licenta sa fie peste 8. Sebastian mai spune si ca, din momentul in care a aflat ca sta in puterea lui sa fie admis la studii in strainatate, a fost motivat de faptul ca simtea ca nu are ce sa piarda, insa trebuia sa incerce.

Ce se intampla dupa ce ajungi la studii in strainatate?

A urmat apoi plecarea la studii si descoperirea unui nou mod de predare si a unei noi mentalitati:

Profesorul prezinta o idee si apoi te roaga sa-l contrazici. Te roaga sa gandesti pentru tine, sa te pui in situatia respectiva si sa intelegi de ce se iau anumite decizii.

In plus, povesteste ca, desi primul proiect de grup a fost la fel de lung precum lucrarea lui de licenta, niciodata nu i-a fost greu, deoarece primea mereu foarte multe explicatii si indrumari. Toata aceasta experienta l-a ajutat pe Sebastian sa devina, la 25 de ani, director de operatiuni intr-o companie mijlocie (50 de angajati) din Spania, unde a ajuns dupa un internship de 6 luni prin programul Leondardo. Intrebat cum l-au ajutat studiile in strainatate, spune ca:

Facultatea si masteratul m-au ajutat sa pun problema diferit, sa reusesc sa ma organizez mai bine, sa inteleg cu adevarat ce vreau de la viata. Dupa un an petrecut acolo eram alta persoana.

Daca iti doresti si tu sa traiesti o experienta asemanatoare, insa crezi ca nu ai suficiente informatii, vino sa discuti direct cu reprezentantii a peste 100 de universitati din lume si cu romani studenti la aceste universitati, prezenti la RIUF pe 16-17 martie la Sala Palatului din Bucuresti, pe 19 martie la Centrul Regional de Afaceri Timisoara si pe 21 martie la Hotel Unirea din Iasi.

In plus, poti participa la zeci de workshop-uri si seminarii care te vor ajuta sa intelegi detaliile relevante pentru subiectele care te intereseaza.

Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat, Director General & Președinte al Consiliului de Administrație Bento, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de...
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Când vine vorba de amenajarea camerei copilului tău, fiecare piesă de mobilier pe care o alegi joacă un rol crucial în crearea unui spațiu atât funcțional, cât și primitor. Mai mult...
#studii strainatate, #targ de studii strainatate, #burse strainatate , #Stiri Leadership