Academia care te invata sa ai incredere in tine: E simplu. Dar nu usor

Sambata, 24 Octombrie 2015, ora 00:00
4993 citiri
Academia care te invata sa ai incredere in tine: E simplu. Dar nu usor
Foto: Andrei Dunuta (Arhiva personala)

Andrei Dunuta a pus bazele, impreuna cu Alin Comsa, unei academii care invata mii de oameni sa aiba incredere in propria persoana. Ideea incoltise deja din 2010 dar doar odata cu intalnirea sa cu Alin lucrurile au inceput sa ia contur.

Asa au ajuns sa creeze cursuri 100% din proprie experienta, lucru care a avut mare priza la public.

Linia dintre increderea in sine si aroganta este foarte fina, explica trainerul, care-ti aminteste sa ai mereu de o doza de modestie. Dar nu orice fel de modestie, spune Andrei Dunuta, citandu-l pe Horatiu Malaele: "Ramai modest. Dar fa in asa fel ca lucrul asta sa se stie. Trebuie sa ai orgoliul modestiei tale", spunea acesta din urma.

Daca ai incredere in tine lucrul acesta este vizibil si se transmite si celor din jur, in plus, ai mai multe sanse sa te regasesti intr-un personaj carismatic, autentic.

Si totusi, cum se obtine aceasta incredere in propria persoana? "Simplu", spune Andrei Dunuta, "dar nu usor".

Sunteti fondator al SelfTrust Academy, o altfel de scoala pentru antreprenori, manageri si echipe. Spuneti-ne, in primul rand, cum s-a nascut ideea de a infiinta o astfel de academie.

Intr-adevar, cuvantul de ordine la SELFTRUST Academy este "altfel". Acest lucru este confirmat de miile de participanti la evenimentele si training-urile noastre care ne-au lasat testimoniale, majoritatea disponibile pe site. Desi suntem pe piata de doar 2 ani, ideea mi-a venit in 2010, la 20 de ani, cand am fost promovat coordonator al echipei de vanzari directe din Citibank.

In acel moment am simtit nevoia unei abordari holistice in ceea ce inseamna antrenarea oamenilor mei. Am considerat ca orice profesionist are nevoie sa isi dezvolte mai multe zone: time management, public speaking, vanzari, negociere, leadership, carisma.

Ideea SELFTRUST Academy s-a cristalizat cand l-am intalnit pe Alin Comsa la Raiffeisen.

El avea aceeasi dorinta de a crea o scoala "altfel" in antrenarea oamenilor de vanzari si nu numai.

In sensul asta, impreuna cu Alin am creat cursuri 100% din experienta noastra, intrucat am observat ca oamenii iubesc sa invete din practica si nu din teorie, cum din pacate se intampla des pe piata de training.

Haideti sa vorbim, asadar, despre increderea in sine. Cum ati defini aceasta stare: "a avea incredere in tine"?

Din punctul meu de vedere, increderea in sine este atat de importanta pentru un om precum este fundatia pentru o casa.

Practic, nu poti avea o viata in adevaratul sens al cuvantului decat in momentul in care ALEGI sa ai incredere in tine. Este o stare de spirit... si da, increderea este in primul rand o alegere personala, asa cum bine spunea si Henry Ford: "Daca tu crezi ca poti sau crezi ca nu poti, in ambele cazuri ai dreptate".

Vine o concluzie fireasca: de ce nu ai alege atunci sa ai incredere in tine? De obicei, singura persoana care se opune esti chiar tu.

Cum o putem obtine?

Se poate obtine in multe forme. Inainte sa raspund, tin sa mentionez ca voi spune lucruri simple...dar nu usoare. Daca erau usoare, le facea toata lumea si, din pacate, nu e asa. Simplu nu inseamna usor.

- fa-ti o contabilitate a momentelor tale de succes, fiecare dintre noi are nevoie de acest "feedback al implinirilor". Care sunt top 3 momente de succes din viata ta?

- asa cum spunea frumos Seneca: "Uitam sa ne dorim lucrurile pe care le avem deja". E nevoie sa invatam sa ne apreciem mai mult. Care sunt top 3 calitati pe care le ai?

- fa lucruri care sa te scoata din zona de confort si/sau de care iti este frica: public speaking, bungee jumping, dansuri, etc. Pentru tine care sunt aceste lucruri?

- inconjoara-te de oameni pozitivi si care au incredere in ei, mimetismul functioneaza si sta la baza dezvoltarii umane. Tu de cine esti inconjurat?

- practica autosugestia. Alege-ti cateva fraze care iti dau un boost de incredere, de exemplu "pot sa fac asta", "merit sa... "

- cine are un DE CE, poate suporta ORICE. Care este "DE CE-ul" care te trezeste in fiecare dimineata? Scrie-l pe o bucata de hartie si citeste-l zilnic.

Se poate observa cu ochiul liber un om lipsit de incredere in fortele proprii? Ce il tradeaza?

Bineinteles. Experienta mi-a aratat ca primele trei semne sunt lipsa de actiune, nonverbalul si scuzele. Oamenii care nu au incredere in ei au mereu pregatita o scuza pentru orice.

Dar unul care are incredere in sine?

A inteles ca increderea de multe ori este o consecinta a actiunii. Astfel, acesta nu vorbeste despre incredere, ci o demonstreaza prin fapte si rezultate. Are un mindset curajos, risca si isi asuma raspunderea pentru tot. Cumva, inevitabil, devine liderul unui grup.

De mentionat ca vorbim despre incredere in sine si nu aroganta.

E o linie subtire, insa oamenii care au incredere in ei inteleg ca e nevoie sa ramana modesti in registrul de care vorbea magistral Horatiu Malaele: "Ramai modest. Dar fa in asa fel ca lucrul asta sa se stie. Trebuie sa ai orgoliul modestiei tale".

Ce efect are increderea asupra vietii noastre profesionale?

Este o regula nescrisa a vietii si anume: oamenii cumpara emotional si justifica rational.

Se aplica atat in vanzari, marketing, dar si in relatiile de la munca. E firesc sa fim influentati si sa acceptam mai usor idei/argumente/propuneri venite de la oamenii care au incredere in ei.

Probabil ca ati auzit de celebra replica: "e important ce spui, dar e mai important CUM spui". E clar ca oamenii cumpara oameni (cu incredere).

Ce ne puteti spune despre carisma? E nevoie de incredere in tine pentru a fi carismatic sau e o trasatura cu care ne nastem si nu necesita niciun efort?

Am observat ca toti copiii sunt carismatici. Cum fiecare a fost odata copil, am tras concluzia ca ne nastem cu carisma, insa o pierdem pe drum din cauza scolii, societatii, familiei, jobului...

Experienta ne-a aratat ca poti avea incredere in tine, dar asta nu inseamna ca esti carismatic.

In schimb, daca esti carismatic, automat ai incredere in tine. Celelalte doua ingrediente obligatorii pt a fi carismatic sunt autenticitatea si bucuria de a face lucruri.

Cum ne ajuta increderea in fortele proprii dincolo de viata profesionala?

Cu totii gestionam situatiile cand totul e in regula (ai bani, platesti facturile, esti iubit/a,etc), insa probabil cea mai importanta lectie a vietii este urmatoarea: adevaratul caracter se vede atunci cand suntem cu fata la perete, iar increderea in sine te ajuta sa te ridici si sa mergi mai departe nu inainte de a raspunde la urmatoarea intrebare: "ce lectie am invatat din aceasta experienta?"

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Audio Magic Eraser, unealta care le permite utilizatorilor să elimine zgomotele nedorite din filmări
Audio Magic Eraser, unealta care le permite utilizatorilor să elimine zgomotele nedorite din filmări
Google a lansat recent o caracteristică revoluționară numită Audio Magic Eraser, disponibilă exclusiv pe noile modele de smartphone-uri Pixel 8 și Pixel 8 Pro. Funcția este proiectată să...
”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...
#Andrei Dunuta Self Trust Academy, #increderea in sine , #Leadership autentic