Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Proiectul legii chiriilor, modificat in functie de propunerile expertilor straini

Proiectul legii chiriilor, modificat in functie de propunerile expertilor straini

Proiectul legii chiriilor publicat saptamana trecuta va fi modificat in functie de sugestiile primite si de propunerilor expertilor europeni, avandu-se in vedere reducerea perioadei de valabilitate a contractului de inchiriere, a declarat, marti, pentru NewsIn, ministrul delegat, Laszlo Borbely.


Proiectul legii chiriilor publicat saptamana trecuta de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) prevede ca se pot incheia contracte de inchiriere cu o durata de cinci ani, dar aceasta poate fi prelungita cu acordul ambelor parti pentru alti cinci ani. Totodata, se definesc structura si continutul contractului de inchiriere, drepturile si obligatiile proprietarilor si chiriasilor in ce priveste administrarea si intretinerea fondului locativ, indiferent de forma de proprietate asupra acestuia.

"Este foarte bine ca am pus proiectul pe site-ul ministerului deoarece trebuie supusa dezbaterii publice. in functie de propunerile privind modificarea si imbunatatirea legii, vom finaliza legislatia. in acelasi timp se va apela si la consultanta specializata, proiectul de lege urmand sa fie un reper pentru experti", a precizat ministrul delegat. Borbely a explicat ca legislatia franceza in domeniu este asemanatoare cu proiectul de lege aparut saptamana trecuta. "Sunt tari in Uniunea Europeana care favorizeaza chiriasul, altele proprietarul. Legislatia din Franta este asemanatoare cu cea pe care noi am elaborat-o si care se regaseste in proiectul de lege", a mai spus oficialul MTCT.

Potrivit acestuia, legea chiriilor este necesara in conditiile in care peste 90% din locatarii din Romania sunt proprietari. "Romania este o societate in care peste 90% sunt proprietari, iar noi nu avem un fond de locuinte pentru inchiriere care sa acopere necesarul. Este o problema sensibila care tine de interesul cetatenilor", a adaugat Borbely. in ceea ce priveste, nemultumirile ministrului transporturilor, Radu Berceanu, legate de proiectul de lege aparut saptamana trecuta, Borbely considera ca acestea s-au datorat "reactiilor virulente venite din partea mai multe societati imobiliare". "Eu am evaluat din nou legislatia europeana. in unele tari perioada minina pentru inchiriere este de noua ani, iar in Austria, Germania si Danemarca exista prevederi asemanatoare cu cele propuse de noi", a explicat ministrul delegat. Oficialul MTCT a adaugat ca se are in vedere reducerea perioadei de cinci ani pentru contractele de inchiriere si gasirea unor solutii pentru sprijinirea celor care vor sa investeasca in refacerea sau constructia de imobile destinate inchirierii.

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat la sfarsitul saptamanii trecuta ca nu considera proiectul legii chiriilor fezabil, facandu-l responsabil de Borbely. "Dupa cum stiti, partea de constructii este coordonata de domnul Laszlo Borbely, implicit si directia de locuinte din acest minister. Proiectul de lege privind reglementarea raporturilor dintre propietari si chiriasi este initiat si postat pe site de aceasta directie, cu acordul domnului Laszlo Borbely. Nu cred ca ceea ce este in dezbatere pe site este un proiect fezabil, ca urmare imi cer scuze pentru tot disconfortul creat de aparitia acestui proiect", sustine Radu Berceanu intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT). Berceanu precizeaza ca dupa ce va exista o imagine exacta a acestui domeniu din Europa si dupa ce vor fi vazute propunerile concrete ale unui consultant, va fi postat pe site-ul ministerului, pentru dezbatere publica, un pachet legislativ ce va reglementa acest sector. "imi doresc ca proiectele de legi propuse de noi sa ajute in dezvoltarea ramurilor economice ce apar si in titulatura ministerului, nu sa impiedice acest lucru", mentioneaza oficialul de la MTCT.

Proiectul legii chiriilor a fost publicat la mijlocul saptamanii pe site-ul MTCT. Acesta prevede, printre altele, incheierea unor contracte de inchiriere pe anumite perioade minime de timp, dar si conditiile de reziliere a contractelor. Proiectul a fost criticat de analistii imobiliari. Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) va organiza pe 23 martie licitatia pentru alegerea unor consultanti din UE care vor elabora pachetul de legi in domeniul locativ.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1039 ori