Botis: Imi pare rau ca multi dintre contribuabili au stat la coada

Miercuri, 08 Septembrie 2010, ora 00:46
1545 citiri
Botis: Imi pare rau ca multi dintre contribuabili au stat la coada

Ministrul Muncii, Ioan Botis, a declarat, marti, ca regreta ca foarte multi contribuabili au stat la coada pentru a plati contributiile la somaj si pensii, precizand ca aceasta problema va fi rezolvata, in sedinta de miercuri a Guvernului urmand sa fie aprobata o ordonanta in acest sens, potrivit Mediafax.

Botis a promis ca dupa sedinta de Guvern de miercuri va spune care este forma ordonantei de urgenta. "Imi pare rau ca s-a intamplat ca multi dintre contribuabili sa stea la coada si cred ca lucrul acesta este foarte important sa-l rezolvam si va fi rezolvat", a spus Ioan Botis la intrarea in sediul Ministerului Muncii, dupa ce a discutat, la Guvern, cu premierul Emil Boc si cu ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu.

Ministrul Muncii a confirmat ca a fost chemat de urgenta la Guvern, marti, de catre premier, pentru a discuta acest proiect de ordonanta.

Potrivit proiectului de ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea OUG 58/2010 pentru modificarea si completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal si alte masuri financiar-fiscale, care ar urma sa fie aprobat in sedinta de miercuri a Guvernului, in cazul persoanelor care incaseaza venituri de natura profesionala, inclusiv din drepturi de autor, platitorul de venit va avea "obligatia decalararii, calcularii, retinerii si platii contributiilor individuale de asigurari sociale si de asigurari pentru somaj" corespunzatoare acestor venituri.

De asemenea, proiectul modifica si modalitatea de depunere a declaratiilor pentru aceste contributii.

Astfel, potrivit proiectului, "platitorii de venit au obligatia de a depune lunar, pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care s-au platit veniturile de natura profesionala, cate o declaratie privind evidenta nominala a persoanelor care realizeaza venituri de natura profesionala altele decat cele de natura salariala".

Premierul Emil Boc i-a convocat, marti, la Guvern, pe ministrii Finantelor si Muncii, pentru a discuta despre proiectul de modificare a Codului Fiscal, documentul urmand sa fie discutat si cu organizatiile patronale, au declarat agentiei MEDIAFAX surse oficiale.

Guvernul a anuntat ulterior ca scopul intrevederii premierului cu cei doi ministri este pregatirea actelor normative care vizeaza OU 58/2010 privind Codul Fiscal si Legea salarizarii unitare. Legea 571/2003 privind Codul fiscal a fost modificata si completata in iunie 2010 prin OUG 58.

Prin noile prevederi, din iulie 2010 persoanele care obtin venituri de natura profesionala, inclusiv din drepturi de autor, sunt obligate sa plateasca pentru acestea contributii de asigurari sociale pentru somaj, pensie si asigurari de sanatate.

Primele plati, pentru veniturile din iulie, la asigurarile sociale pentru somaj si pensie trebuiau facute pana in 25 august, in cazul asigurarilor de sanatate data primelor contributii fiind in 25 ianuarie 2011.

Pentru a plati aceste contributii, persoanele care obtin venituri de natura profesionala au fost nevoite sa depuna declaratii de asigurare la Agentiile pentru Ocuparea Fortei de Munca, in cazul platilor pentru somaj, si la Casele de pensii, pentru cotizatia la fondul de pensii.

Zeci de mii de oameni au fost astfel nevoiti sa stea la cozi pentru a-si plati darile la stat.

Situatia a determinat jurnalisti, scriitori, actori, dar si persoane din alte domenii de creatie, afectate de noilor reglementari privind impozitarea drepturilor de autor, sa iasa in strada si sa protesteze fata de birocratia exagerata creata de noile norme de aplicare a OUG 58, dar si fata de de noua modalitate de impozitare a drepturilor de autor.

Laszlo Borbely declara, in 1 septembrie, pentru MEDIAFAX, ca Guvernul va modifica saptamana viitoare normele de aplicare a OUG 58/2010 privind contributiile aferente drepturilor de autor, astfel incat angajatorul, si nu cetateanul sa fie obligat sa depuna declaratiile si sa achite contributiile.

Pe de alta parte, joi a fost supus dezbaterii publice un proiect de modificare si completare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal - care ar urma sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2011 si sa se aplice incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011 -, ce prevede ca persoanele cu venituri din activitati independente vor plati contributii de asigurari sociale de cel putin 25,36% si pana la 35% din venituri, aproape dublu fata de nivelul actual.

Astfel, contributia de asigurari sociale de stat (pensii) ar urma sa creasca de la 10% la 24,43%, contributia de asigurari sociale de sanatate, de la 5% la 8,35%, iar cea la bugetul asigurarilor pentru somaj, de la 0,5% la 0,78%.

Potrivit legislatiei in vigoare, persoanele care obtin venituri din activitati independente platesc contributii pentru pensie, sanatate si somaj in cuantum total de 16,5% .

Pentru persoanele care platesc contributii de asigurari, baza de calcul va fi limitata la echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie si nu poate fi mai mica decat un salariu de baza mediu brut pe tara. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Greva poștașilor nu a afectat distribuirea pensiilor. Banii au ajuns la timp, anunță Poșta Română
Greva poștașilor nu a afectat distribuirea pensiilor. Banii au ajuns la timp, anunță Poșta Română
Toate drepturile bănești au fost distribuite către pensionari până la jumătatea lunii aprilie, transmite Compania Națională "Poșta Română" joi, 18 aprilie. Conform operatorului...
#botis, #contribuabil, #somaj, #pensii , #stiri Laszlo Borbely