Borbely: Primele lucrari de executie la bazinele de inot vor fi demarate anul acesta

Marti, 12 Februarie 2008, ora 16:32
1243 citiri
Borbely: Primele lucrari de executie la bazinele de inot vor fi demarate anul acesta

Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Laszlo Borbely, a declarat, marti, ca nu exista intarzieri in derularea programului pentru realizarea de bazine de inot tinand cont de etapele care trebuie parcurse pentru licitatie, iar anul acesta urmeaza a fi demarate primele lucrari."Avem sportivi care fac performanta si este pacat sa nu aiba conditiile necesare pentru pregatire. Pot spune ca nu exista nicio intarziere in derularea programul pentru realizarea de bazine de inot, tinand cont de etapele care trebuie parcurse pentru licitatie, conform legislatiei in vigoare", a spus Borbely pentru NewsIn.

Potrivit ministrului, prin acest program vor fi realizate 70 de bazine de inot, adaptate cerintelor mediului urban.

Programul include construirea a 10 bazine olimpice cu dimensiunea de 50 x 25 metri, cu 800 de locuri pentru spectatori, destinate oraselor cu peste 150.000 de locuitori, care vor avea si un bazin didactic pentru antrenament.

In plus, in localitatile cu o populatie intre 35.000 si 150.000 locuitori, vor fi construite 20 de bazine de polo, cu dimensiunea de 33 x 25 metri si cu 200 de locuri pentru spectatori, iar in cele cu pana la 35.000 locuitori vor fi construite alte 40 de bazine didactic-scolare, cu dimensiunea de 25 x 12 metri.

"In luna iulie a anului 2007 a fost lansata licitatia, in luna septembrie a avut loc deschiderea ofertelor, iar la sfarsitul lunii octombrie au fost atribuite contractele pentru proiectare, care presupune doua etape: studiu de fezabilitate si proiectul tehnic. in acest moment, studiile de fezabilitate se afla in curs de avizare, iar pana la sfarsitul acestei luni, urmeaza sa fie analizate si de Consiliul Tehnico-Economic al ministerului care trebuie sa aprobe indicatorii tehnico-economici", a mai spus ministrul.

Acesta sustine ca dupa aprobarea indicatorilor, urmeaza realizarea proiectului tehnic, iar apoi lansarea licitatiei pentru atribuirea lucrarilor de constructie a bazinelor de inot. Valoarea proiectului pentru construirea de bazine de inot se ridica la aproximativ 120 milioane euro, iar banii provin din resurse bugetare sau de la Fondul National de Dezvoltare.

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.