Kraft Foods face concedieri

Miercuri, 19 August 2009, ora 14:52
1894 citiri
Kraft Foods face concedieri

Peste 160 de angajati ai Kraft Foods Brasov au fost concediati la jumatatea lui 2009, acesta fiind primul val de diponibilizari ca urmare a deciziei Kraft de a inchide fabrica la sfarsitul acestui an, a declarat miercuri directorul general al Kraft Romania, Lachlan Grave, informeaza NewsIn.

"Primele disponibilizari au fost facute la jumatatea acestui an. Fabrica se va inchide la sfarsitul anului sau inceputul anului viitor. Dintre angajatii disponibilizati doar 20% inca nu si-au gasit un alt loc de munca, restul de 80% s-au pensionat sau au gasit un alt loc de munca", a spus Lachlan Grave.

Din cei 436 de angajati, 169 au fost disponibilizati in primul val de concedieri.

Angajatii de la Kraft Foods Brasov vor primi, la concediere, in plus fata de prevederile Contractului Colectiv de Munca, intre doua si 15 salarii compensatorii, in functie de vechime si de categoria profesionala in care se afla.

La inceputul acestui an, Kraft Foods Inc. a anuntat ca va inchide fabrica de ciocolata din Brasov pana la sfarsitul lui 2009 si va transfera productia in alte unitati ale companiei, in primul rand in Bulgaria.

Kraft Foods Inc., al doilea grup alimentar mondial, a anuntat in luna august o crestere de 11% a profitului din al doilea trimestru, in contextul scaderii costurilor de productie. Rezultatul net a urcat la 827 milioane dolari in perioada analizata, de la 745 milioane dolari in al doilea trimestru din 2008. Vanzarile au scazut cu 5,9%, la 10,2 miliarde dolari.

Grupul, impreuna cu marile companii rivale Kellog Co. si General Mills Inc., au taiat costurile si au mentinut preturile ridicate, pentru a face fata cheltuielilor cu materiile prime.

Actionar principal este Berkshire Hathaway Inc., firma condusa de Warren Buffett.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#concedieri, #kraft, #angajati, #fabrica , #stiri Kraft Foods