Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Profitul JPMorgan a crescut de patru ori in T4

Profitul JPMorgan a crescut de patru ori in T4

JPMorgan Chase & Co., cea de-a doua banca americana din punct de vedere al activelor, a anuntat ca profitul sau net a crescut de peste patru ori in trimestrul IV, depasind estimarile analistilor, pe fondul veniturilor mai mari din divizia bancara de investitii, scrie Bloomberg, informeaza NewsIn.

Profitul net a crescut la 3,28 miliarde dolari, sau 74 centi/actiune, de la 702 milioane dolari, sau 6 centi/actiune, in aceeasi perioada a anului precedent.

Analistii consulati de Bloomberg estimau, in medie, un profit net de 60 centi/actiune.

JPMorgan a reusit sa inregistreze profit in fiecare trimestru pe perioada crizei, pierderile din credite de consum si din divizia de carduri de credit fiind compensate de veniturile mai mari din comisioane.

Succesul inregistrat de directorul executiv, Jamie Dimon, in gestionarea problemelor financiare ar putea ajuta banca sa aduca dividendele la nivelul anterior crizei inaintea bancilor concurente.

"Ne asteptam ca ei sa ia pozitia de lider", a declarat Douglas Ciocca, director managerial in cadrul Renaissance Financial Corp.

"Acesta va fi un test pentru restul industriei".

JPMorgan este prima dintre marile banci americane care si-a afisat rezultatele in acest sezon. Goldman Sachs Group ar putea anunta pe 21 ianuarie o crestere a profitulului la 3,36 miliarde dolari, dupa o pierdere de 2,29 miliarde dolari in aceeasi perioada din 2008, potrivit estimarile analistilor.

Citigroup Inc. ar putea anunta pe 19 ianuarie ca a inregistrat pierderi de 5,03 miliarde dolari, din rambursarea ajutoarelor de stat, in timp ce Bank of America Corp., cea mai mare banca din Statele Unite, ar putea afisa pe 20 ianuarie un castig de 164 milioane dolari.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1209 ori
Citeste mai multe despreprofit jp morgan active