Companiile mari de stat ar putea fi conduse de manageri privati

Luni, 09 Mai 2011, ora 11:39
1646 citiri
Companiile mari de stat ar putea fi conduse de manageri privati

Companiile mari de stat ar putea fi conduse de manageri privati, sustine seful misiunii FMI, Jeffrey Franks, care a declarat ca Fondul a fost de acord cu aducerea in cadrul celor mai mari intreprinderi de stat a unor manageri independenti din sectorul privat, selectati la nivel international, anunta NewsIn.

"O alta provocare importanta in ceea ce priveste cresterea este de a implementa reforme profunde ale intreprinderilor de stat.

Este nevoie de o infuzie substantiala de capital si de management privat pentru revigorarea acestor intreprinderi.

Am fost de acord cu aducerea in cadrul celor mai mari intreprinderi de stat a unor manageri independenti din sectorul privat, selectati la nivel international, precum si cu reorganizarea pe parcursul anului viitor a guvernantei acestor companii pentru imbunatatirea transparentei si eficientizare.

Asa cum am afirmat la ultima vizita a Fondului efectuata in Romania, ne concentram in mod deosebit pe sectorul energetic si transporturi, care sunt esentiale pentru cresterea economica", a spus Franks.

Rareş Bogdan, despre managerul TAROM care a vândut slotul orar de Londra: „Un dobitoc”
Rareş Bogdan, despre managerul TAROM care a vândut slotul orar de Londra: „Un dobitoc”
Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, l-a numit ”dobitoc” pe managerul Companiei TAROM care a decis să vândă slotul de Londra. „Să vinzi unul dintre ultimele...
Cartofii dulci au luat locul pepenilor la Dăbuleni. Cum a reușit soiul din Coreea să se adapteze condițiilor meteo din România
Cartofii dulci au luat locul pepenilor la Dăbuleni. Cum a reușit soiul din Coreea să se adapteze condițiilor meteo din România
Deși agricultura României a fost afectată de condiții meteo nefavorabile, mai ales de secetă și de caniculă, cartoful dulce, o specie provenită din Coreea, a atins recolte record în acest...
#companii stat, #companii bugetare, #jeffrey franks, #fmi , #stiri Jeffrey Franks

Curs valutar

1 EUR = 4.9752 RON

-0.0007

1 USD = 4.5471 RON

-0.0050
  1. Încă o investiție importantă pentru frații Pavăl. Creatorii Dedeman ridică un mare ansamblu comercial
  2. Merită efortul să deții o mașină electrică? Concluzia unui șofer care conduce de patru ani un astfel de vehicul
  3. Dacia a dezvăluit SUV-ul Bigster, cel mai mare model din istoria mărcii. Autoturismul va fi produs tot la Pitești FOTO/VIDEO
  4. Creatorul Bitcoin ar fi fost identificat. Ce spune acesta despre asocierea cu pseudonimul Satoshi Nakamoto
  5. Șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților a demisionat după implicarea în scandalul Nordis
  6. Ucraina îl lovește pe Putin unde îl doare cel mai rău. Investițiile Rusiei se prăbușesc
  7. Înmatriculările de mașini electrice s-au prăbușit în România. Producătorii și importatorii acuză o „lovitură crâncenă”
  8. Regulile de conducere pe care prea puțini șoferi le cunosc. Titi Aur: „Am o mare problemă"
  9. Fenomenul care lovește Rusia se răspândește rapid. Criză acută din cauza sancțiunilor SUA
  10. Cum producătorii de mașini din China pot fenta taxele vamale din UE. Reacția unui mare gigant auto