Vicepresedintele BCE va fi ales in februarie

Marti, 19 Ianuarie 2010, ora 17:51
1393 citiri
Vicepresedintele BCE va fi ales in februarie

Ministrii de finante din zona euro au decis sa voteze in februarie care va fi succesorul vicepresedintelui Bancii Centrale Europene (BCE), Lucas Papademos, urmand ca pana atunci sa fie clarificate unele probleme procedurale, transmite Bloomberg, potrivit NewsIn.

"Sunt trei candidati, ceea ce nu a fost cazul in trecut", a spus seful Eurogroup, Jean-Claude Juncker.

"Nu putem exclude o situatie in care doi candidati ar avea acelasi numar de voturi. Asteptam ca un reprezentant de la departamentul juridic sa clarifice situatia", a explicat luxemburghezul.

Cei trei candidati pentru postul de vicepresedinte al BCE sunt guvernatorul bancii centrale a Luxemburgului, Yves Mersch, cel al bancii centrale din Portugalia, Vitor Constancio, si presedintele comitetului de supraveghere bancara al BCE, Peter Praet.

Urmatoarea intalnire a grupului ministrilor din zona euro este programata pentru 15 februarie, iar alegerea ar urma fi ratificata pe 25-26 martie.

Juncker a spus luni ca o discutie privind succesorul actualului presedinte al BCE, Jean-Claude Trichet, este "prematura".

#vicepresedinte, #bce, #alegeri, #zona, #euro , #stiri Jean Claude Trichet