Trichet amplifica aprecierea euro fata de dolar

Vineri, 07 Martie 2008, ora 09:59
1087 citiri
Trichet amplifica aprecierea euro fata de dolar

Declaratia dura antiinflationista exprimata de presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, dupa ce banca a decis sa mentina dobanda cheie la 4%, va tempera sperantele unei viitoare reduceri a acesteia si, cel mai probabil, va trimite euro catre noi valori record, scrie Reuters.Comentariile lui Trichet sugereaza ca directiile din ce in ce mai divergente ale politicilor monetare adoptate de  BCE si de Federal Reserve vor sustine aprecierea euro, iar urmatoarele valori tinta, estimate pentru moneda, sunt de 1,55 dolari/euro si 1,60 dolari/euro.


Intr-o conferinta de presa, ce a urmat deciziei BCE de mentinere a dobanzii cheie la nivelul de 4% pe an, Trichet a insistat asupra angajamentului BCE de a mentine stabilitatea preturilor, a refuzat sa intre intr-o discutie despre aprecierea euro, si nu a dat nici un indiciu care sa confirme daca incetinirea cresterii economice, conditiile aspre de creditare sau turbulentele de pe piata globala vor necesita in viitorul apropiat o reducere a dobanzii cheie.


Aceasta vine in contrast cu politica sistemului american de banci centrale, Federal Reserve, care a redus deja dobanda cheie cu 2,25 puncte procentuale la 3% pe an, in incercarea de a opri intrarea economiei intr-o recesiune cauzata de sectorul imobiliar, iar analistii asteapta de la Fed o noua reducere in saptamanile sau lunile care urmeaza.


Exista din ce in ce mai multe asteptari ca BCE sa fie pregatita sa accepte o moneda puternica, urmarind indeaproape inflatia amplificata de cresterea preturilor la alimente si la marfuri, in ciuda unei posibile lovituri a exporturilor, in timp ce Fed este dispus sa accepte o moneda slaba si un potential atac inflationist, cat timp cresterea economica isi revine.


Seful departamentului de strategii valutare de la HSBC din Londra, David Bloom, a remarcat refuzul lui Trichet de a caracteriza aprecierea euro ca fiind "brutala" - o forma verbala usor mascata pe care o folosea pentru a tempera puterea monedei in trecut - si maniera abila in care a mutat responsabilitatea de a ataca ratele de schimb valutar ajunse la extreme fara precedent, pe seama responsabililor de politica monetara din SUA.


"Jurnalistii au incercat sa il determine sa spuna "brutal" dar el a refuzat, motiv pentru care rata de schimb euro/dolar este din nou in crestere", a spus Bloom.


"Posibilitatea unei reduceri a dobanzii cheie in viitorul apropiat este inexistenta. BCE a dat inapoi Statelor Unite sarcina cursului - dolarul este problema, nu euro", a adaugat Bloom.


Intrebat daca aprecierea euro din ultimele saptamani constituie o cauza a ingrijorarilor BCE, Trichet a repetat ca volatilitatea excesiva a cursului de schimb valutar este daunatoare pentru cresterea economica, iar oficialii americani au insistat ca interesul Statelor Unite este sa beneficieze de un dolar puternic.


"Pe piata de schimb valutar, am spus ca am urmarit cu deosebita atentie ceea ce s-a spus de cealalta parte a Atlanticului. Puteti deduce din acest fapt explicatia corecta, din punctul vostru de vedere", a spus Trichet reporterilor.


Euro s-a apreciat pana la un nou nivel maxim istoric fata de dolar dupa conferinta de presa a lui Trichet si a atins valoarea de 1,5378 dolari/euro, urcand cu mai mult de 0,5% pe parcursul zilei, fapt ce a adus aprecierea de la inceputul anului a monedei europene fata de dolar la mai mult de 5%.


Cu mai putin de o luna in urma, euro era situat sub 1,45 dolari.