Europenii, optimisti desi economia bate pasul pe loc

Marti, 31 August 2010, ora 00:48
1460 citiri
Europenii, optimisti desi economia bate pasul pe loc

Dupa sase luni de criza  a datoriilor, increderea europenilor in perspectivele economice este la cel mai inalt nivel din ultimii doi ani, desi rata de crestere ecomomica variaza enorm de la o tara la alta.

Viteza de crestere a Germaniei, de 2,2 la suta in al doilea trimestru, a lasat in urma toti partenerii sai. Urmatoarele in clasament sunt Tarile de Jos, cu 0,9 la suta, apoi Franta, Italia si Spania, cu 0,6%, 0,4%, respectiv 0,2%. Acest lucru pune mari probleme Bancii Centrale Europene (BCE), potrivit analistilor.

"Toate alegerile privind politica monetara vor fi din ce in ce mai dificile. Membrii consiliului director vor fi mai divizati, luarea deciziilor va fi mai grea, ceea ce ar putea face BCE mai putin reactiva", a declarat Jean Pisani-Ferry, directorul centrului de cercetare economica Bruegel, din Bruxelles, citat de Le Monde.

Diferentele intre cresterile economice inregistrate in diferitele tari europene nu sunt o noutate pentru BCE. Totusi, criza a inversat raportul de forte. In primii zece ani de existenta ai monedei euro, tarile periferice, precum Spania si Irlanda, au avut cresteri spectaculoase, mult mai importante decat cele ale tarilor centrale, precum Germania si Franta.

Insa, de la inceputul crizei, tarile care erau mai dinamice trebuie sa faca fata unei ajustari dureroase.

"Socul care a afectat tarile periferice - criza datoriilor si spargerea balonului imobiliar - necesita o politica monetara adecvata.

Dar, daca Germania isi continua ritmul actual de crestere, BCE va fi nevoita sa intervina pentru a mentine inflatia sub control, chiar daca masurile luate pentru a creste nivelul competitivitatii statelor de la periferie, cum ar fi scaderea salariilor, vor sufoca inflatia in tarile cele mai fragile din uniunea monetara", a explicat Jacques Cailloux, economist la Barclays Capital.

Presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a spus, in repetate randuri, ca diversitatea conjucturala nu reprezinta un obstacol, dand exemplul Statelor Unite, unde exista diferente majore intre statele federale. Insa economistii nu sunt prea convinsi de acest lucru.

Unul dintre motive este faptul ca mobilitatea fortei de munca este foarte ridicata de cealalta parte a Atlanticul, dar foarte slaba in Europa. Iar, avand in vedere ca Germania reprezinta 27 la suta din produsul intern brut al zonei euro, BCE tinde sa-si defineasca politica monetara in functie de conjuctura din aceasta tara. Prin urmare, banca ar putea fi nevoita sa majoreze rata dobanzii de politica monetara, chiar daca acest lucru ar putea provoca o noua recesiune in unele tari.

De exemplu, ar fi o lovitura de gratie pentru Grecia si Spania, dar si pentru Franta. "Majorarea ratei dobanzii de politica monetara ar avea un impact dublu asupra tarilor in plina ajustare fiscala: ar scumpi, din nou, costul la care se pot imprumuta si ar slabi si mai mult redresarea lor economica", a spus Cailloux.

Chiar si intre doua din cele mai mari economii europene, Franta si Germania, diferentele sunt majore, iar nevoile lor sunt opuse.

Totusi, multi economisti cred ca redresarea spectaculoasa a Germaniei depinde mai mult de exporturi si se va "linisti", avand in vedere ca SUA si tarile emergente nu vor putea mentine un ritm al cresterii economice prea ridicat.

Indicele de incredere in economie, la nivel record din ultimii doi ani

In ciuda problemelor vazute de analisti, indicele increderii in cresterea economica a europenilor a ajuns la cel mai inalt nivel din ultimii doi ani.

Indicele a crescut la 101,8 puncte, in august, de la 101,1 puncte, in luna precedenta, potrivit unui raport al Comisiei Europene, citat de Bloomberg.

Insa economistii sunt de parere ca aceasta incredere s-ar putea prabusi, pe masura ce apar semnele unei noi scaderi economice, iar guvernele sunt nevoite sa faca reduceri de cheltuieli.

"Nu exista nici un motiv pentru care zona euro va reusi sa se detaseze de o incetinire economica globala", a declarat David Kohl, economist-sef la Julius Baer Group. "In acelasi timp, suntem intr-o perioada de consolidare fiscala in Europa, ceea ce va ingreuna economia", a adaugat el.

Producatorii europeni s-au bazat pe economiile emergente pentru a-si majora profiturile, avand in vedere ca, pe plan local, consumul a scazut. In al doilea trimestru, exporturile germane au crescut cu 8,2 la suta in al doilea trimestru, dar acest lucru s-ar putea schimba in viitorul apropiat, din cauza incetinirii ritmului de crestere din SUA si Marea Britanie, de exemplu.

"Credem ca lucrurile vor merge din ce in ce mai rau, din acest moment", a declarat Ken Wattret, economist-sef la BNP Paribas. "Cresterea economica la nivel global s-a moderat", a adaugat el.

Încă o veste proastă pentru economia României: Economia germană va stagna în 2024!
Încă o veste proastă pentru economia României: Economia germană va stagna în 2024!
Economia Germaniei va stagna în 2024, potrivit ultimelor prognoze realizate de cele mai importante institute economice germane. Estimările privind evoluția PIB în Germania au fost revizuite...
Își încalcă Lagarde mandatul? Șefa BCE, val de critici cu privire la declarațiile legate de tranziția verde a economiei
Își încalcă Lagarde mandatul? Șefa BCE, val de critici cu privire la declarațiile legate de tranziția verde a economiei
Ultima postare publică făcută de Christine Lagarde pe rețelele sociale a declanșat un nou val de comentarii critice din partea europenilor. Lagarde este acuzată că face declarații care...
#europeni, #economie, #criza, #datorii , #stiri Jean Claude Trichet