De ce va ramane dolarul american cea mai importanta moneda, chiar daca ii scade influenta

Vineri, 30 Octombrie 2009, ora 10:15
1423 citiri
De ce va ramane dolarul american cea mai importanta moneda, chiar daca ii scade influenta

In momentul in care ministrii de finante si guvernatorii bancilor centrale s-au intrunit in Istanbul pe fondul nemultumirii privitoare la declinul dolarului, Tim Geithner, secretarul Trezoreriei americane, a fost nerabdator sa transmita un mesaj crucial.

"Admitem ca rolul important al dolarului in cadrul sistemului genereaza probleme si responsabilitati speciale pentru Statele Unite. Vom face tot ce este necesar pentru a sustine increderea", a declarat secretarul Trezoreriei americane, scrie Financial Times.

De atunci, dolarul a continuat sa se deprecieze. Jean-Claude Trichet, presedinte al BCE, a declarat recent ca este "extrem de important" ca Statele Unite sa urmeze politici care sa sustina un dolar puternic, spunand ca o volatilitate monetara excesiva este daunatoare.

Pentru cei care s-au temut ca criza financiara, care a zguduit increderea in puterea economica a Statelor Unite, in pietele de capital si finante publice, se va termina intr-o criza a dolarului, acesta este un moment periculos. In prezent, predomina o atmosfera caracterizata de asteptari privitoare la o diferenta in crestere intre ratele dobanzii din Statele Unite si cele din alte regiuni, dublate de temeri privitoare la perspectivele fiscale ale Americii, inflatie si viitorul rol al dolarului in sistemul de rezerve mondial.

Daca toate acestea ar avea drept rezultat o criza monetara insotita de o tendinta abrupta de reorientare catre alte monede decat dolarul, consecintele ar fi extrem de nocive pentru economia mondiala si pietele financiare. Nu exista nicio dovada ca acest lucru se intampla. Pana acum, declinul dolarului a fost ordonat, nimic neindicand o criza incipienta.

Declinul monedei americane a incetinit in ultimele luni, primele de risc legate de o gama larga de active in dolari au scazut si nimic nu indica o crestere a costurilor de finantare pentru guvernul american. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#dolar, # SUA, # dobanzi, # costuri, # finantare , #stiri Jean Claude Trichet