Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Mediul de afaceri cipriot este interesat de parteneriate in Romania

Mediul de afaceri cipriot este interesat de parteneriate in Romania

Ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, impreuna cu ministrul delegat pentru comert, Iuliu Winkler, au discutat marti cu Antonis Michaelidis, ministrul comertului, industriei si turismului din Republica Cipru despre evolutia si stadiul relatiilor economice bilatereale se arata intr-un comunicat al MEC.

Intrevederea a avut loc in contextul vizitei de stat pe care o efectueaza in Romania Tassos Papadopoulos, presedintele Republicii Cipru, ministrul Antonis Michaelidis fiind membru al delegatiei oficiale cipriote.

In discutiile purtate de oficialii romani cu ministrul economiei din Republica Cipru au fost analizate evolutia si stadiul relatiilor economice bilaterale, posibilitatile de dezvoltare a acestora, indeosebi cresterea si diversificarea schimburilor comerciale, in noul context de parteneri in Uniunea Europeana.

Desi la nivelul anului 2006 schimburile comerciale bilaterale au fost de numai 66,10 milioane euro din care 50,88 milioane exporturi romanesti, Cipru este un partener important al Romaniei, indeosebi din punct de vedere al nivelului investitiilor cipriote realizate in tara noastra.

In prezent, Cipru se afla pe locul 8 in topul tarilor cu investitii directe in tara noastra, cu un capital total investit de 605,36 milioane euro si un numar de 2416 societati inregistrate.

Interesul crescut al investitorilor ciprioti pentru piata romaneasca este evidentiat si de numarul mare de oameni de afaceri care insotesc delegatia oficiala. Astfel, 40 de companii din domeniul turismului, telecomunicatiilor, industriei, comertului si din domeniul bancar sunt prezente zilele acestea in Romania.

Cu acest prilej, miercuri reprezentantii companiilor din Republica Cipru se vor intalni cu oameni de afaceri romani in cadrul Forumului de afaceri romano-cipriot, organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei cu scopul de a identifica oprotunitati de dezvoltare a relatiilor economice.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 864 ori