Agricultura si constructiile au sustinut cresterea economica in trimestrul III

Miercuri, 03 Decembrie 2008, ora 15:54
1453 citiri
Agricultura si constructiile au sustinut cresterea economica in trimestrul III

Cresterea economica peste asteptari din al treilea trimestru a fost alimentata mai ales de evolutia conjuncturala din agricultura si de mentinerea unui ritm ridicat al avansului din constructii, apreciaza analistii, care estimeaza, insa, o decelerare incepand din ultimele trei luni ale anului. Astfel, potrivit detaliilor publicate de Eurostat, agricultura a inregistrat in al treilea trimestru o crestere a valorii adaugate brute de 34,8% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce constructiile au avansat cu 28,6%. Institutul National de Statistica (INS) va prezenta detaliile cresterii economice din al treilea trimestru intr-o conferinta de presa din 15 decembrie.


Potrivit primelor estimari ale INS, produsul intern brut (PIB) al Romaniei a crescut in trimestrul III cu 9,1% fata de acelasi interval din 2007, ceea ce ridica avansul economic al primelor noua luni la 8,9%, fata de 8,8% in prima jumatate a anului. PIB-ul Romaniei a fost de 139,4 miliarde lei (39 miliarde euro) in trimestrul al treilea si de 335,2 miliarde lei (92,3 miliarde euro) in primele noua luni.


Cresterea economica din trimestrul al treilea plaseaza Romania pe prima pozitie in randul statelor din UE, potrivit Eurostat.


"Cresterea economica se datoreaza unei conjuncturi favorabile din partea agriculturii. Fara agricultura, PIB-ul nu ar mai fi fost la fel de ridicat si vom observa aceasta tendinta inca din ultimul trimestru al acestui an, cand vom vedea o decelerare economica destul de importanta, la 7,5%", a spus, pentru NewsIn, economistul sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru.


Economistul sef al Bancii Comerciale Romane , Lucian Anghel, estimeaza ca sectorul constructiilor va avea, in continuare, o contributie importanta la avansul PIB, fiind sustinut de consumul ridicat, dar anticipeaza o temperare a cresterii economice in intervalul 7-8% in ultimul trimestru al acestui an.


"Inertia cresterii economice se va mentine si in ultimul trimestru. Cred ca vom vedea in continuare o contributie de doua cifre a constructiilor, insa evolutia ulterioara depinde de infrastructura si de deciziile pe care le va lua noul guvern in acest sens", a mentionat Anghel.


Cu toate acestea, incepand din 2009 avansul PIB va incetini, corelat cu evolutia inregistrata in celelalte sate europene, considera economistul sef al BCR.


"Slovacia a inregistrat o crestere economica in temperare chiar cu doua puncte procentuale (la 7,1% in trimestrul al treilea n.r.) fata de inceputul anului, iar Romania a ramas in continuare pe primul loc. Si in Polonia si Ungaria se observa o decelerare a economiei, deci nici noi nu ne putem astepta la aceeasi evolutie", a mai spus Anghel.


In trimestrul al treilea, economia Ungariei a crescut cu doar 0,8%, in timp ce Polonia a inregistrat o crestere economica de 5,2%, arata datele Eurostat.


Consumul, ajustat inevitabil din 2009


Consumul sustinut va fi ajustat incepand din 2009, cred analistii, fie prin politici fiscale, fie ca efect indirect al crizei economice internationale.


"Din trimestrul al doilea din 2009, nu cred ca mai poate fi vorba de o presiune din partea consumului. Insa ca sa slabim presiunea pe curs, trebuie sa avem politici salariale care sa dea semnalul unui mediu stabil pentru investitori", a spusNicolae Alexandru Chidesciuc, senior economist al ING Bank Romania.


El anticipeaza o decelarare pana la 2,5% a cresterii economice in primul trimestru al anului viitor, pe fondul "impactului redus pe care il va avea agricultura si a constructiilor, sector ce va incetini inca din trimestrul IV".


Consumul ridicat este sustinut de majorarile salariale si de pensii, a explicat Ionut Dumitru, care estimeaza o reducere inevitabila a ritmului de crestere a acestuia incepand cu 2009.


"Consumul se va ajusta singur, daca nu prin politici economice, atunci prin deprecierea leului si inflatie ridicata. Nu poti avea o cerere agregata atat de ridicata, pentru ca iti afecteaza deficitul de cont curent. Cea mai grava greseala ar fi sa stimulam consumul", a mai spus Dumitru.