Romania, in "ghearele" coruptiei: Companiile de stat cheltuie ilegal 10 mld euro anual

Vineri, 18 Martie 2011, ora 00:24
4777 citiri
Romania, in "ghearele" coruptiei: Companiile de stat cheltuie ilegal 10 mld euro anual

"Potrivit raportului Curtii de Conturi, anual 10 miliarde de euro sunt cheltuite ilegal de companiile si institutiile de stat. Companiile de stat reprezinta vehicolul pentru actul de coruptie", a declarat Ionel Blanculescu, fost sef al Ministerului Controlului, in Guvernul Nastase, intr-un interviu acordat Bloombiz. In opinia acestuia Romania va mai cunoaste un "boom" economic similar celui din 2007, abia in 2018 si va dura aproximativ 2 ani, dupa care va urma o noua criza economica. 

Romania este asimilata rankingului "junk", deci nefavorabil pentru investitii. Ce e de facut pentru a schimba in bine perceptia investitorilor?

In primul rand avem nevoie de elaborarea unui nou plan de austeritate  in locul celui existent, care a esuat.

Avem nevoie de restructurarea sistemului de stat prin indepartarea unui numar de 300.000 de bugetari care sa fie reconvertiti pentru a putea fi preluati de catre mediul privat.

300.000 de bugetari paraziteaza sistemul de stat, de aceea ei trebuie sa fie de urgenta concediati, dar nu aruncati pe strada, ci introdusi in programe finantate de UE pentru reconversie profesionala.

Apoi, avem nevoie de reechilibrare macroeconomica prin scaderea fiscalitatii.

Odata cu scaderea fiscalitatii creste baza de impozitare si cresc veniturile la bugetul de stat.

Trebuie scazut TVA-ul pana la 19%, dar  la produse alimentare si alimente sa fie de  5%, mai ales in perspectiva crizei privind preturile la produse alimentare si carburanti.

Apoi, avem nevoie de scaderea  fiscalitatii pe forta de munca care in coroborare cu noile prevederi ale codului muncii sa faca posibila deblocarea angajarilor pe piata muncii.

O alta masura fundamentala este restructurarea companiilor de stat la nivel de management.

Potrivit raportului Curtii de Conturi, anual 10 miliarde de euro sunt cheltuite ilegal de companiile si institutiile de stat. Companiile de stat reprezinta vehicolul pentru actul de coruptie.

De asemenea, avem nevoie de generarea de investitii in Romania prin atragerea de resurse financiare din statele din zona Golfului Persic, China si Brazilia.

De unde poate face rost de bani Romania pentru a-si rezolva problema infrastructurii?

Este foarte simplu. Se poate face o emisiune de obligatiuni pentru o suma de 20 de miliarde de euro catre cele 5 state de la zona Golfului.

Aceste state sunt foarte bogate si investesc in diverse parti ale lumii. Cumpara obligatiuni, dupa care, la scadenta realizeaza conversia obligatiunilor in actiuni.

Cu o parte din acesti bani am putea termina intr-un an de zile autostrada care ne-ar lega de UE.

In loc sa dam lui Bechtel toata autostrada, am putea s-o impartim in 10 segmente care sa inceapa in acelasi timp si sa se termine intr-un timp record cu plata pe loc.

Compania care dezvolta proiectul urmeaza sa gestioneze afacerea “autostrada”, de la taxele pe autostrada pe care le incaseaza pana la infrastructura din jurul acestei autostrazi: benzinarii, spatii pentru restaurante, magazine, spatii publicitare.

Toti acesti bani intra in acea companie care face conversie prin imprumut obligatar, transforma obligatiunile la scadenta in actiuni. Astfel, statele respective devin actionari.

In acest mod, putem dezvolta cateva proiecte mari in Romania care, la nivel de 20 de miliarde de euro deblocheaza consumul national industrial si putem da drumul la motoare in Romania fara sa fie nevoie sa imprumutam un ban de la FMI.

Care este solutia pentru acele firme de stat care fac pierderi mari?

Prima solutie este schimbarea managementului.

Sunt companii importante care in acest moment sunt pe pierderi datorita deturnarii de fonduri prin contracte preferentiale acordate clientelei politice.

Daca vom schimba managementul intr-unul privat, vom avea o alta imagine dupa 2-3 luni.

De exemplu, Hidroelectrica. Un management privat ar fi aprobat asa usor prelungirea acelor contracte pana in 2018?

Uitati-va la modul in care se comporta Fondul Proprietatea dupa ce a iesit din zona statului. Au actionat in instanta Consiliul de Administratie, s-au dus la atragerea raspunderii celor 4-5 conducatori ai Romgaz.

Uitati-va ce frumos actioneaza un management privat asupra unor active de stat.

Este exact ceea ce se intampla cu Luna care ajunge la cea mai mica distanta de Pamant o data la 20 de ani. Asa ar trebui sa se intample si cu companiile de stat, macar odata la 20 de ani.

Sa fie schimbat managementul cu unul privat si va garantez revelatii totale asupra resurselor financiare ale acestor companii.

Cat costa Romania faptul ca in fruntea companiilor de stat, chiar in domenii strategice sunt numiti manageri de cele mai multe ori pe criterii politice, care nu reusesc sa puna pe baze competitive companiile?

1-2 miliarde de euro, din activitatea lor de baza si alte 3-4 miliarde euro din comisioanele ilegale, produsul coruptiei la licitatiile publice trunchiate.

Ele au o cifra de afaceri agregata de 10 miliarde de euro, iar intre 1-2 miliarde euro sunt pierderile pe care le cauzeaza actualul sistem de management.

Ministerele actionare, in special Ministerul Economiei poarta raspunderea pentru esecul managerilor de la stat.

In minerit de exemplu, ce solutii trebuie aplicate? Nu e o decizie proasta sa se inchida minele in conditiile in care energia se va scumpi in umatorii ani?

Se inchid minele datorita actului de coruptie, a faptului ca intermediarii care intervin in vanzarea acelor produse pun atatea adaosuri incat productia devine necompetitiva, mai ales acum dupa aceasta criza nucleara.

Marti are loc la Bruxelles o reevaluare a intregii capacitati nucleare din UE.

Germania a inchis vreo 7 reactoare, se fac controale foarte exigente pe intreg teritoriul UE si cred ca se vor reevalua politicile in domeniul nuclear.

E posibil ca si la noi in tara grupurile 3 si 4 sa nu se mai realizeze. Este logic ca celelalte forme de generare a energiei se vor intari.

In aceste conditii nu vad cum mineritul n-ar putea fi eficient.

Cum trebuie stimulata economia obligatoriu in urmatoarea perioada pentru a recupera nivelul de trai pierdut in ultimii ani?

Criza va dura pana in 2015, iar iesirea din recesiune e mult mai complexa decat doua trimestre de crestere anemica.

Vom ramane mai departe intr-o criza profunda.

E nevoie de crestere economica.

Cresterea economica va face in asa fel incat aceasta diferenta intre veniturile populatiei si preturi sa creasca exponential.

Veniturile trebuie sa creasca accelerat astfel incat sa se indeparteze de cresterea preturilor.

In loc sa avem 300-400 euro, ar trebui sa avem 1000 de euro astfel incat populatia sa suporte cat mai bine cresterile de preturi.

Statul trebuie sa se comporte ca o corporatie care trebuie sa obtina profit. De aceea, el trebuie sa intre in afaceri, sa puna in aplicare parteneriatul public-privat.

Ca sa il realizezi trebuie sa umbli prin statele BRIC, in statele din jurul Golfului, nu trebuie sa stai in tara.

Reducerea cotei unice, scaderea CAS sau impozit 0 pentru profitul reinvestit?

Nu conteaza nici cota unica, nici profitul reinvestit in acest moment.

Cel mai important reprezinta scaderea impozitarii fortei de munca, astfel incat sa putem sa angajam si sa acordam salarii cat mai mari pentru a creste motivarea si performanta.

De exemplu, la 1000 de euro pe care trebuie sa-i ia net un salariat in mana, companiile trebuie sa plateasca 1850 de euro.

La nivel superior ca sa poti sa motivezi personal de calitate, platesti aproape dublu ca si companie. Lucrul acesta dinamiteaza performanta si motivarea.

Analistii spun ca Romania ar putea inregistra in 2012 un "mini-boom" economic. Alegerile vor face bine sau rau economiei, consumului si relaxarii fiscalitatii?

Nu exista nici macar o premisa de "mini-boom" din mai multe motive.

Din 2012 incepe plata en-gros a creditelor pe care le-am obtinut.

Bugetul va fi foarte restrictionat, iar investitiile pe care le genereaza bugetul vor fi foarte reduse. In acest caz este clar ca la nivel de contracte de stat, situatia va sta foarte prost.

Pe de alta parte este an electoral. In an electoral, populismul va da pe afara si vom asista din nou la dezechilibre majore economice.

Agresiunile care se vor produce la nivel macroeconomic vor fi majore si vor afecta cresterea economica.

Mai mult, evenimentele pe plan international sunt extrem de grave si in plina desfasurare.

Toate aceste miscari puternice de protest care se vor transforma si in razboaie civile nu vor face decat sa afecteze economia globala.

Uitati-va ce se intampla acum la situatia din Japonia.

Temporar a scazut cererea de titei si de produse alimentare, deja au inceput sa scada preturile pe plan international, urmand ca in momentul in care Japonia isi va recupla motoarele, aceasta cerere sa creasca foarte mult.

De aceea, vom asista din nou la explozii de preturi pe piata mondiala si pe piata nationala.

Toate aceste semnale de dezechilibre majore internationale si globale nu vor face decat sa induca multe turbulente la nivel economic in Romania.

Anul 2012 va fi primul an de dupa recesiune.

Fiindca noi functionam pe o ciclicitate economica de 4 faze, abia acum urmeaza sa vedem daca ne oprim din declin si incepem usor sa urcam.

Abia in 2018 vom asista la "boom-ul" din 2007-2008, urmand ca apoi iar sa intram intr-o criza asa cum se intampla in cazul ciclicitatii economice.

Acel "boom" din 2018 va dura aproximativ 2 ani dupa care ne vom duce din nou in jos.

Noi acum suntem intr-o groapa de 3 metri, am tot coborat pana am ajuns la fundul gropii.

Daca mai avem 2 trimestre de crestere sensibila, spunem ca am iesit din recesiune, insa ne aflam in aceeasi groapa foarte adanca.

#companii de stat, #coruptie, #boom economic, #criza economica, #ionel blanculescu, #infrastructura, #blanculescu , #stiri Ionel Blanculescu