Blanculescu: Obama a declarat razboi bancilor

Joi, 28 Ianuarie 2010, ora 11:39
4173 citiri
Blanculescu: Obama a declarat razboi bancilor

"Saptamana trecuta, Obama a declarat razboi bancilor. A ajuns la concluzia clara ca aceste banci actioneaza impotriva interesului american si, bineinteles ca in urmatoarele 48 de ore s-a declansat o contraofensiva de neinchipuit asupra presedintelui. Probabil ca la noi s-a perceput mai putin, fiind ocupati cu probleme mioritice(…).Pentru prima data, declarand acest razboi bancilor, Obama creeaza posibilitatea rezolvarii corecte a crizei financiare mondiale", a declarat, pentru Bloombiz.ro, Ionel Blanculescu, fost sef al Ministerului Controlului, in Guvernul Nastase.

Ce incearca Obama sa faca prin noua strategie fata de banci?

In Bloombiz am prezentat pentru prima data opozitia mea fata de planul initial anticriza generat de presedintele american Obama si inca de atunci am criticat acest plan.

In primul rand, acesta nu s-a bazat pe extragerea activelor toxice din banci si am spus ca acele active toxice sunt ca o tumora.

Tumoarea nefiind extrasa, creste. Mai mult, am criticat faptul ca in loc sa extraga aceasta tumoare financiara, Obama a preferat s-o alimenteze, mai precis sa alimenteze bancile cu resurse financiare de la bugetul american, afectand contribuabilul american si generand acea revolta a americanului de pe strada.

La momentul acesta, americanul simplu este inrait asupra sistemului bancar si pe  buna dreptate, avand in vedere ca bancile au obtinut cele mai mari profituri din istorie.

Era imposibil cu fonduri de la bugetul american sa obtii astfel de profituri decat in conditiile in care ele si-au vazut mai departe de activitatea frauduloasa, aceea de a investi in tot felul de active toxice si sa obtina bonusuri nesimtite din partea celor care conduc aceste institutii financiare.

A durat un an pentru ca presedintele american sa realizeze greseala.

Astfel, imi confirma faptul ca primul lui plan a esuat dar iata ca a permis sistemului sa se reorganizeze.

Acum, oligarhia financiara americana, sustinuta de peste tot, este din nou repusa pe picioare, s-a irosit momentul in care presedintele american si intreaga sa echipa ar fi putut sa faca ceva bun pentru restructurarea acestui sistem.

Acum, sistemul reactioneaza foarte dur.

Saptamana trecuta, Obama a declarat razboi bancilor.

A ajuns la concluzia clara ca aceste banci actioneaza impotriva interesului american si, bineinteles ca in urmatoarele 48 de ore s-a declansat o contraofensiva de neinchipuit asupra presedintelui.

Probabil ca la noi s-a perceput mai putin, fiind ocupati cu probleme mioritice, insa pe plan international, reactia este extrem de dura.

Pentru prima data, declarand acest razboi bancilor, Obama creeaza posibilitatea rezolvarii corecte a crizei financiare mondiale.

Sigur ca vor fi multi afectati financiar.

Din acest motiv au reactionat cei din SUA, ministrul finantelor din Marea Britanie care a considerat ca nu este necesar acum sa pornim un razboi cu bancile, a reactionat oligarhia financiara europeana.

Va fi o reactie extrem de dura din partea UE asupra programului Obama pentru ca toate sunt in legatura si nu accepta sa piarda bani in favoarea contribuabilor.

Dupa cum stim, dupa prima criza care a afectat puternic SUA(1929-1933) a fost generat un document extrem de important care a fost in vigoare in America pana in 1999.

Acordul Glass-Steagall prevedea despartirea bancilor de afaceri de bancile comerciale. Altfel spus, banii deponentilor sa nu fie folositi pentru tot felul de extravagante si de afaceri facute de banci in numele lor.
In 1999, Bill Clinton a abrogat-o.

Coroborata cu celelalte miscari in planul dobanzii FED, a creat premisele acestei crize.

La sfarsitului lui 2007 efectele abrogarii acelei legi s-au vazut in criza financiara mondiala.

Acum, Obama doreste sa revina la un astfel de acord, prin care bancile comerciale sa se ocupe probleme bancare, adica resursele atrase sa fie folosite pentru imprumuturi, iar bancile de afaceri sa se ocupe de probleme de afaceri, de speculatii.

Altfel spus, banii contribuabililor si banii americanilor sa fie protejati de catre banci si sa nu mai fie folositi in tot felul de imprejurari neclare.

Pana la urma, bugetul este cel care vine sa achite nota de plata.

Ce efecte va avea noul plan al lui Obama asupra economiilor lumii?

Discutam de reglementare. Eu cred c-ar avea un efect benefic. Noi spunem ca aceasta criza a fost generata de dereglementare.

Este nevoie de o reglementare exigenta astfel incat sa fie evitate pe viitor crize sau alte stari asociate crizei.

Nu cred ca Obama va reusi fiindca se lupta cu sistemul mondial, inca nu s-a descoperit vreo persoana care sa fi reusit sa indoaie sistemul oligarhic financiar mondial.

Ceea ce este foarte important este dorinta lui si faptul ca va fi sprijinit si de catre contribuabilul american, dar vom vedea daca va reusi, mai ales ca in ultimele saptamani a pierdut majoritatea din Senat.

Faptul ca incearca, ma face pe mine, ca si un critic fervent, sa cred ca exista o licarire de speranta.

Din acest motiv, in calitate de economist anonim, am decis sa scriu o scrisoare deschisa catre presedintele american in care imi manifest gandurile si acum, cand este supus oprobriului oligarhiei financiare mondiale, sa fiu unul dintre cei care il sprijina.

Ce se va intampla cu economia SUA daca Obama nu va fi sustinut?

Asa cum a pierdut un colegiu uninominal, adica un stat la nivelul Senatului, pierzand si majoritatea din Senat, va pierde Camera Reprezentantilor care se va alege in totalitate in aceasta toamna.

In momentul in care se va intampla acest lucru nu va mai avea majoritatea necesara pentru a trece legi, deci se va transforma intr-o papusa la nivelul conducerii SUA, avand in vedere ca nu va mai putea sa-si promoveze propria strategie, propriile idei.

El este contra timp, probabil si din acest motiv a declansat aceasta ofensiva impotriva sistemului financiar-bancar.

Din acest motiv, incearca, cu mari eforturi, sa-si promoveze si legea privind asigurarile de sanatate.

Noi ii tinem pumnii stransi pentru a putea sa reuseasca in acest demers, avand in vedere ca simtim ca exista in el o structura de om corect.

Toti cei care doresc bine pentru omenire ar trebui sa-l sustina in conditiile in care, la momentul de fata, este supus unui atac fara precedent de catre oligarhia financiara mondiala care nu este interesata in a fi reglementata si foarte multi bani sunt pusi impotriva lui astfel incat el sa renunte.

Cred ca exista totusi premizele necesare, pentru ca, impreuna cu suportul americanului simplu, sa reuseasca.

VEZI VIDEO CU SCRISOAREA ADRESATA DE IONEL BLANCULESCU PRESEDINTELUI AMERICAN, BARACK OBAMA

Cursul euro preconizat de analiștii financiari pentru următorul an. Majoritatea se așteaptă la creșterea datoriei publice
Cursul euro preconizat de analiștii financiari pentru următorul an. Majoritatea se așteaptă la creșterea datoriei publice
Peste 80% dintre analiștii Asociației CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, în timp ce restul preconizează o stagnare. În privinţa riscurilor pe un orizont...
#banci, #blanculescu, #obama, #razboi , #stiri Ionel Blanculescu