Atacurile recente ale unor lideri PSD la adresa lui Geoana, sustinute din umbra de Ion Iliescu

Joi, 31 Ianuarie 2008, ora 15:49
1220 citiri
Atacurile recente ale unor lideri PSD la adresa lui Geoana, sustinute din umbra de Ion Iliescu

Iesirile publice ale unor vicepresedinti PSD impotriva lui Mircea Geoana si intentia lui Adrian Nastase de a candida pentru Consiliul National ar face parte din strategia lui Ion Iliescu de intimidarea a lui Mircea Geoana inaintea Consiliului National, au declarat pentru NewsIn surse din PSD.

Ion Iliescu intentioneaza sa foloseasca animozitatile dintre unii vicepresedinti ai PSD si Mircea Geoana pentru a da un semnal la Consiliul National ca partidul sub actuala conducere merge prost, sustin lideri social-democrati. Acestia sunt insa convinsi ca miscarile provocate de Iliescu in ultima vreme in partid nu se vor constitui in ultim caz decat intr-un fel de presiune continua asupra lui Mircea Geoana, in prag de alegeri.

Astfel, ca parte a unei strategii de intimidare a lui Geoana, Iliescu ar fi incercat sa-l atraga de partea sa pe vicepresedintele Cristian Diaconescu, care recent a provocat o noua sursa de tensiune intre el si Geoana, declarand ziarului "Gardianul" ca doreste sa candideze la sefia PSD, cand se va ivi prilejul. Geoana ar fi avut un schimb de replici destul de dur cu Diaconescu, sustin surse din partid, nu numai dupa interviul respectiv, ci chiar si saptamana trecuta.

Astfel, recent Geoana i-a imputat lui Diaconescu ca s-ar fi dus la Focsani, de Ziua Unirii, la un restaurant, la invitatia lui Marian Oprisan, cunoscut pentru adversitatea fata de Geoana. La aceea intalnire, la care au participat cativa apropiati de-ai lui Ion Iliescu, precum Ecaterina Andronescu sau Valer Dorneanu, dar si Diaconescu, Mircea Geoana ar fi fost dur criticat de acestia. Liderul PSD a aflat insa ca Diaconescu e din ce in ce mai apropiat de Iliescu si i-ar fi reprosat acest lucru, mai sustin surse din PSD.

Apropierea lui Diaconescu de presedintele fondator a fost confirmata indirect si de Ion Iliescu. Acesta a declarat in "Cotidianul" de joi ca s-a vazut cu purtatorul de cuvant al PSD care i-a spus ca declaratiile sale din "Gardianul" au fost rastalmacite. Iliescu a mai spus ca oricine are dreptul sa se inscrie in cursa pentru presedintia PSD, dand un semnal subtil pentru sustinerea sa.

In plus, apropiati ai lui Diaconescu sustin chiar ca intr-una din discutiile dintre cei doi, Iliescu insusi i-ar fi sugerat lui Diaconescu sa se pregateasca pentru sefia PSD si sa anunte ca doreste sa candideze.

Parte a strategiei lui Iliescu de a-l agasa pe Geoana este si sustinerea candidaturii lui Adrian Nastase pentru sefia Consiliului National. Astfel, liderul senatorilor pesedisti a reiterat miercuri la News FM ca este posibil ca Adrian Nastase sa candideze si sa fie ales presedinte al Consiliului National si i-a sugerat lui Geoana ca ii este dator lui Nastase ca ex-subordonat al sau in guvern si in partid si ca, drept urmare, nu ar da bine sa se opuna acestei candidaturi.

Potrivit unor apropiati ai lui Iliescu, acesta nu il sustine realmente pe Nastase pentru acest post, ci ar dori tot sa-i atraga atentia lui Mircea Geoana. "Pana si Nastase suspecteaza ca Iliescu nu-l sustine si ca s-ar folosi de nemultumirile din partid doar ca sa arate ca partidul nu are performanta", sustin aceleasi surse. Cert e ca strategia lui Iliescu l-a iritat si pe actualul detinator al presedintiei Consiliului National, Dan Mircea Popescu. El le-ar fi spus colegilor sai la Turnu Magurele, unde a avut loc o intalnire zonala a PSD, ca nu intentioneaza sa se retraga din cursa si le-ar fi spus catorva senatori ca este deranjat de faptul ca Iliescu ar fi vorbit despre retragerea sa in favoarea lui Nastase fara sa vorbeasca si cu el.

Despre candidaturile la Consiliul National se va discuta si sambata, in cadrul unei reuniuni informale a Biroului Permanent National, de la Pitesti, la care participa si Iliescu, cel care altadata refuza sa mearga la astfel de intalniri. Presedintia Consiliului National nu este pe ordinea de zi de sambata, insa e posibil ca acest subiect sa fie ridicat.

De altfel, singura miza a acestei intalniri de week-end este stabilirea datei Consiliului in conditiile in care amanarea acestuia a fost pusa pe seama incercarilor lui Geoana de a bloca revenirea lui Nastase.

Nu in ultimul rand, se va vorbi si despre candidatii PSD la locale si in special cei de la Bucuresti. Recent, prin intermediul ziarului "Cotidianul", vicepresedintele Victor Ponta a spus ca va candida daca sondajele ii sunt favorabile si si-a reluat criticile la adresa lui Geoana, spunand despre acesta ca nu este bine cotat in sondaje si ca isi trimite la sacrificiu, in bataliile politice, potentialii contracandidati la sefia PSD.

O alta tema potentiala de discutii ar fi si stabilirea datei alegerilor locale, pesedistii sustinand ca au semnale si de la celalte partide ca ar dori si acestea comasarea localelor cu parlamentarele, scrutinul unic urmand a fi programat in toamna, daca premierul Tariceanu accepta.

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.