Ordonanta privind stimularea micilor intreprinzatori, dezbatuta miercuri in Guvern

Marti, 19 Octombrie 2010, ora 14:40
1817 citiri
Ordonanta privind stimularea micilor intreprinzatori, dezbatuta miercuri in Guvern

Ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ion Ariton, a declarat marti ca Ordonanta de Urgenta privind stimularea micilor intreprinzatori va fi dezbatuta miercuri in sedinta de Guvern, informeaza NewsIn.

Bugetul acestui program este de un milion euro in 2010, din bugetul Ministerului Economiei si de cate 5 milioane euro in 2011 si 2012.

Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM acorda alocatii financiare nerambursabile reprezentand cel mult 50% din valoarea proiectului de investitii, dar nu mai mult de 10.000 euro.

De fonduri nerambursabile pot beneficia atat tanarul care obtine credit, cat si tanarul care cofinanteaza planul de afaceri din surse proprii.

Tanarul intreprinzator, debutant in afaceri, trebuie sa aiba pana in 35 de ani si sa nu mai fi detinut calitatea de actionar sau asociat in vreo firma.

El trebuie totodata sa aiba o idee si un plan bun de afaceri, prin care sa obtina un punctaj cat mai mare la aplicatia online.

Tanarul debutant in afaceri mai trebuie, de asemenea, sa angajeze cel putin doi salariati la momentul obtinerii facilitatilor de finantare si sa reinvesteasca cel putin 50% din profitul realizat in anul precedent.

Facilitatile nu se mai acorda din clipa in care cifra de afaceri pentru anul in curs depaseste echivalentul in lei a 500.000 de euro.

Intreprinzatorii debutanti sunt scutiti totodata de la plata taxelor pentru operatiunile de inmatriculare efectuate la oficiile registrului comertului, cu ocazia constituirii microintreprinderii.

Pentru obtinerea de credite bancare se acorda garantii de stat pana la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, dar nu mai mult de 80.000 euro, prin intermediul Fondului de Garantare.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#plan afaceri tineri intreprinzatori fonduri , #stiri Ion Ariton