Intră în reparații calea ferată Craiova - Turnu Severin - Caransebeș. Lucrările vor costa 4 miliarde de euro. Bani și pentru autostrada Paşcani-Suceava

Joi, 11 Aprilie 2024, ora 19:50
245 citiri
Intră în reparații calea ferată Craiova - Turnu Severin - Caransebeș. Lucrările vor costa 4 miliarde de euro. Bani și pentru autostrada Paşcani-Suceava
Coridorul feroviar Craiova-Turnu Severin-Caransebeş va fi modernizat FOTO Ziare.com

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a anunţat că Executivul a alocat, joi, 20,1 miliarde lei pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova- Drobeta Turnu Severin-Caransebeş şi 9,2 miliarde lei care vor asigura construirea Autostrăzii Paşcani-Suceava, parte a Autostrăzii Moldovei - A7.

„Am aprobat astăzi în şedinţa de guvern indicatorii tehnico-economici pentru trei obiective importante de infrastructura mare de transport!

- 20,1 de miliarde de lei au fost alocate pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova- Drobeta Turnu Severin- Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est- Mediteraneean. Suma asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027 deblochează acest proiect de reabilitare a peste 225 de km de cale ferată.

- 9,2 miliarde de lei vor asigura construcţia Autostrăzii Paşcani- Suceava (parte a Autostrăzii Moldovei #A7) care va traversa judeţele Iaşi, Botoşani şi Suceava. Cu banii alocaţi prin Programul de Transport se vor construi cei aproximativ 62 de km ai acestei autostrăzi, pe traseul căreia vor fi realizate inclusiv 72 de pasaje, poduri, viaducte şi 5 noduri rutiere (Nod Rutier Tătăruşi – Heci, Nod Rutier Dolhasca, Nod Rutier Roşcani, Nod Rutier Dumbrăveni şi Nod Rutier Aeroport Suceava).

- 1,5 miliarde de lei pentru continuarea modernizării liniei de cale ferată Bucureşti Nord- Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Cu această sumă (asigurată prin fonduri externe nerambursabile, de la Bugetul de stat şi din fonduri proprii ale CFR SA) se vor moderniza 8,6 km de cale ferată şi vor fi construiţi alţi 6,9 km”, a scris Sorin Grindeanu, joi pe Facebook.

El a mai spus că firul II al căii ferate Mogoşoaia Baloteşti (realizat în anul 2020) va fi electrificat, iar pe traseu vor fi construite o infrastructură şi o suprastructură noi.

„Va fi construit şi un racord de cale ferată electrificată la noul terminal (Terminalul Est), din care aproximativ 4 km vor trece printr-un pasaj subteran”, a conchis Grindeanu.

...citeste mai departe despre "Intră în reparații calea ferată Craiova - Turnu Severin - Caransebeș. Lucrările vor costa 4 miliarde de euro. Bani și pentru autostrada Paşcani-Suceava" pe Ziare.com

Cum s-ar putea construi repede și eficient în România. Analist: ”Luate 10 proiecte absolut strategice. Puse frumos sub CSAT și declarate de siguranță națională”
Cum s-ar putea construi repede și eficient în România. Analist: ”Luate 10 proiecte absolut strategice. Puse frumos sub CSAT și declarate de siguranță națională”
Andrei Caramitru, un cunoscut analist economic, se întreabă într-o postare pe Facebook de ce durează atât de mult proiectele de infrastructură la noi în țară și ce putem face ca să...
Pericol pentru marile hypermarketuri străine din România: soluție ingenioasă descoperită de un fermier
Pericol pentru marile hypermarketuri străine din România: soluție ingenioasă descoperită de un fermier
De două decenii, marile lanțuri de magazine străine controlează autoritar retailul alimentar din România. Magazinele românești și producătorii autohtoni au avut de suferit, însă noi...
#investitii, #infrastructura, #infrastructura feroviara, #modernizare cale ferata, #Autostrada Moldovei , #Stiri Macroeconomie