Verdict oficial în cazului celei mai așteptate autostrăzi din România. Când va fi gata A7: „Nu avem emoții!”

Luni, 15 Aprilie 2024, ora 19:32
668 citiri
Verdict oficial în cazului celei mai așteptate autostrăzi din România. Când va fi gata A7: „Nu avem emoții!”
Hartă A7, Dorinel Umbrărescu, șantiere A7 / Colaj foto Ziare.com

Moldova încă este singura regiune din România fără autostrăzi, care să o „lege” de restul țării. Totuși, instituțiile responsabile pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere promit că vor soluționa problema într-un timp destul de scurt. Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a oferit mai multe informații pe marginea acestui subiect, pentru Ziare.com.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susține că lucrările sunt în grafic, iar autostrada va fi gata în baza acordului asumat de Guvern prin Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, de la București la Iași (Pașcani) se va putea circula „șnur”, cu 130 km/h, din de la finalul anului viitor. În loc de cinci ore și jumătate, drumul va fi parcurs în aproximativ trei ore.

„În primul rând trebuie spus că în acest moment sunt în diverse stadii de execuție toate cele 13 loturi/tronsoane ale A7, Ploiești – Pașcani. Cu siguranță, toate aceste contracte vor respecta termenele stabilite prin programul de finanțare din PNRR.

Având în vedere faptul că suntem la începutul anului 2024, pe toate șantierele se lucrează și că termenele prevăzute în PNRR sunt finalul anului 2026, nu avem emoții că nu se va respecta calendarul sau se vor înregistra întârzieri care să afecteze sursa de finanțare.

Conform termenelor contractuale de finalizare, la finalul anului 2025 românii trebuie să circule între Ploiești și Pașcani, pe toți cei 319 km ai Autostrăzii Moldovei”, a declarat Alin Șerbănescu, pentru Ziare.com.

Termene contractuale pentru deschiderea A7 (Autostrada Moldovei)

Iată cum arată termenele contractuale pentru finalizarea tronsoanelor, potrivit CNAIR:

Anul 2024

Autostrada Ploiești – Buzău (63,25 km.)

Lotul 1 Dumbrava – Mizil (21 km.)

Lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km.)

Autostrada Buzău – Focșani (82,44 km.)

Tronsonul 1 Buzău – Vadu Pașii (4,6 km.)

Tronsonul 4 Mândrești Munteni – Focșani (10,94 km.)

Anul 2025

Autostrada Ploiești – Buzău (63,25 km.)

Lotul 3 Pietroasele – Municipiul Buzău (13,9 km.)

Autostrada Buzău – Focșani (82,44 km.)

Tronsonul 2 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat (30,8 km.)

Tronsonul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni (36,1 km.)

Autostrada Focșani – Bacău (95,9 km.)

Lotul 1 Focșani - Domnești Târg (35,6 km.)

Lotul 2 Domnești Târg - Răcăciuni (38,78 km.)

Lotul 3 Răcăciuni - Bacău (21,52 km.)

Autostrada Bacău – Pașcani (77,38 km.)

Lotul 1 Săucești - Trifești (30,3 km.)

Lotul 2 Trifești - Gherăeşti (18,99 km.)

Lotul 3 Mircești - Pașcani (28,09 km.)

...citeste mai departe despre "Verdict oficial în cazului celei mai așteptate autostrăzi din România. Când va fi gata A7: „Nu avem emoții!”" pe Ziare.com

Pericol pentru marile hypermarketuri străine din România: soluție ingenioasă descoperită de un fermier
Pericol pentru marile hypermarketuri străine din România: soluție ingenioasă descoperită de un fermier
De două decenii, marile lanțuri de magazine străine controlează autoritar retailul alimentar din România. Magazinele românești și producătorii autohtoni au avut de suferit, însă noi...
#investitii, #drumuri, #Autostrada Moldovei , #Stiri Macroeconomie