Gmail: Invata scurtaturile care iti fac viata mai usoara!

Marti, 05 Iunie 2012, ora 18:25
4033 citiri
Gmail: Invata scurtaturile care iti fac viata mai usoara!

Emailul este unul din principalele moduri de comunicare intre oamenii de afaceri, intre angajati si sefi, dar si intre prieteni. Utilizatorii Gmail beneficiaza de o serie de scurtaturi, de care cu siguranta nu stiai.

Cei de la Mashable au alcatuit astfel un top cu cele mai folositoare scurtaturi care te vor ajuta sa trimiti mailuri mai rapid si mai usor. In loc sa folosesti mouse-ul pentru fiecare actiune, mai bine invata aceste combinatii.

Inainte de toate insa, du-te in setari si activeaza-ti optiunea "Keyboard shortcuts".

1. Compune!

Pentru a compune un mesaj nou, tot ce trebuie sa apesi este Shift + C. Astfel ti se va deschide o noua fereastra unde poti nota tot ce iti doresti.

2. Plimba-te printre mesaje!

Pentru a trece dintr-un mesaj intr-altul din Inbox, apasa K sau J pentru a accesa mesajele mai noi sau mai vechi.

3. Selecteaza un mesaj!

Pe masura ce iti verifici emailurile, selecteaza un mesaj prin apasarea tastei X. Acestea vor deveni astfel selectate si puteti alege o serie de actiuni precum arhivare, notare, marcare ca citit etc.

4. Plimba-te prin conversatie!

Cand ai un sir de e-mailuri, apasa N si P pentru a trece la un mail mai nou sau la unul mai vechi. Prin apasarea tastelor O sau Enter, vei putea vedea intregul mesaj.

5. Arhiva

Cand esti intr-un e-mail, apasa E pentru a arhiva mesajul. Daca exista deja o notare aplicata, e-mail-ul va fi arhivat in acel fisier.

6. Raspunde si inainteaza un mesaj!

Cand citesti un e-mail, poti apasa R pentru a trimite un raspuns (reply) sau, daca vrei sa il trimiti mai departe, poti apasa F (forward) pentru a-l inainta catre acea adresa de e-mail.

7. Salveaza ciorna!

Daca esti in mijlocul scrierii unui mesaj si vrei sa il trimiti mai tarziu, dar nu vrei sa pierzi tot ce ai scris pana acum, apasa Ctrl + S pentru a salva mesajul intr-o ciorna (draft).

8. Sterge!

Pentru a sterge un mesaj, tot ce trebuie sa faci e sa apesi tasta # (Shift + 3).

9. Etichetare si mutare

Daca esti intr-un email sau ai selectat un mesaj din Inbox, apasa L pentru a-l arhiva. O serie de optiuni vor aparea. Aici puteti selecta una dintre ele, sau sa scrieti numele unui fisier in care sa fie trimis.

10. Marcheaza ca citit sau necitit!

Odata ce ai selectat un mesaj, fie apesi Shift + I pentru a-l marca drept citit sau Shift + U pentru a-l marca necitit.

#scurtaturi Gmail, #scurtaturi email Gmail , #Utilizatori internet