Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vacantele in spatiu ar putea deveni o realitate din 2019. Cat costa un bilet la compania lui Jeff Bezos

Vacantele in spatiu ar putea deveni o realitate din 2019. Cat costa un bilet la compania lui Jeff Bezos
Dintre companiile care s-au inscris in cursa pentru a transforma turismul spatial in realitate, Blue Origin, fondata de Jeff Bezos, pare cel mai aproape de acest deziderat. Cel mai bogat om din lume intentioneaza sa lanseze primul vehicul spatial cu pasageri la bord in 2019.

Conform unor surse implicate in proiect, citate de agentia Reuters, pretul unui bilet va fi cuprins intre 200.000 de dolari si 300.000 de dolari.

Potrivit expertilor, un asemenea tarif nu este suficient de ridicat pentru a face turismul spatial profitabil, ba chiar fiecare lansare ar putea costa compania milioane de dolari.

Oricum, zvonurile sunt in linie cu preturile practicate de compania rivala Virgin Galactic a lui Richard Branson, care a vandut deja 650 de bilete a cate 250.000 de dolari bucata, desi nu a anuntat inca o data pentru lansarea excursiilor sale spatiale.

Clientii Blue Origin vor zbura in vehiculul spatial New Shepard, conceput astfel incat sa poata fi utilizat pentru mai multe calatorii. New Shepard va putea transporta autonom pana la sase oameni la o altitudine de peste 100 de kilometri, de unde pasagerii vor putea experimenta cateva minute de imponderabilitate si vor putea vedea curbura Pamantului, dupa care capsula va reveni la sol cu ajutorul parasutelor.

Vehicului este prevazut cu sase ferestre, dintre care trei sunt mai mari decat cele ale avioanelor de pasageri obisnuite.

Reprezentantii companiei au dezvaluit la o conferinta oganizata luna trecuta ca intentioneaza sa lanseze zboruri experimentale cu pasageri in curand si ca vor incepe sa vanda bilete luna viitoare.

Blue Origin a fost infiintata de Jeff Bezos, fondatorul Amazon, in anul 2000. Compania a dezvaluit designul general al vehiculului sau spatial, care este format dintr-o racheta de lansare si un modul detasabil pentru pasageri, dar a pastrat pana acum tacerea in legatura cu evolutia productiei si cu strategia de stabilre a preturilor.

New Shepard a efectuat deja opt zboruri de test, insa nu au urcat inca la bord pasageri umani.

C.S. ...citeste mai departe despre "Vacantele in spatiu ar putea deveni o realitate din 2019. Cat costa un bilet la compania lui Jeff Bezos" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 882 ori