Ultra Pro Computers si-a inchis toate magazinele

Joi, 09 Iulie 2009, ora 12:13
4739 citiri
Ultra Pro Computers si-a inchis toate magazinele

Lantul de magazine IT Ultra Pro Computers, anul trecut unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata de retail IT, nu mai are niciun magazin deschis pe intreg teritoriul tarii, spatiile ocupate anterior de companie fiind ocupate de alti chiriasi sau scoase la vanzare, informatie confirmata si de mai multe surse din piata.

Site-ul companiei, care inca poate fi accesat, listeaza peste 40 de magazine, din care sapte in Bucuresti, insa numerele de telefon sunt fie nealocate, fie suspendate. Ultimul catalog de produse dateaza din decembrie 2008, in timp ce ultimul pliant a fost tiparit in ianuarie 2009.

Lantul Ultra Pro este administrat de compania K Tech Electronics, controlata de familia Fughina, care nu a putut fi contactata pentru a comenta informatiile. Potrivit ultimelor informatii disponibile in piata, K Tech avea datorii neachitate de peste 15 mil. euro la banci si furnizori, compania fiind in incapacitate de plata, atat din lipsa lichiditatilor, cat si din cauza vanzarilor in scadere.

Dupa iesirea de pe piata a Ultra Pro, lantul Depozitul de Calculatoare (CNDPI Romsoft) a devenit liderul detasat al pietei de retail, in conditiile in care nu mai are niciun rival. Compania, care a avut anul trecut un rulaj de 40-42 mil. euro, spune ca a inregistrat o crestere a vanzarilor in luna iunie si la inceputul acestei luni si se asteapta ca trendul sa continue si in trimestrul al treilea.

 

#calculatoare, #datorii, #de, #depozitul, #faliment, #pro, #ultra , #Stiri Internet