TotalSoft se gandeste sa preia competitorii cu probleme

Miercuri, 20 Mai 2009, ora 15:53
1351 citiri
TotalSoft se gandeste sa preia competitorii cu probleme

Producatorul de solutii informatice pentru afaceri TotalSoft ar putea prelua alte companii in cea de-a doua parte a anului, insa numai in functie de conditiile din piata, a declarat miercuri directorul general al companiei, Liviu Dragan.

"La ora actuala intentionam sa ne atingem tinta de crestere propusa pentru acest an. In cea de-a doua parte a anului ne vom gandi si la achizitii de companii, insa numai in functie de conditile din piata", a declarat directorul general al producatorului de solutii informatice pentru afaceri TotalSoft, Liviu Dragan. potrivit Newsin.

TotalSoft a preconizat pentru 2009 o cifra de afaceri de 21-22 milioane de euro, in crestere cu 15-20% fata de 2008. In primul trimestru din acest an, cifra de afaceri a companiei a fost de 5,5 milioane euro, in crestere cu 15% fata de perioada similara a anului trecut.

Conform lui Liviu Dragan, principalul generator de venituri pentru companie va fi in acest an sistemul Charisma.

"In 2008 am exportat Charisma in Ungaria, Grecia si Bulgaria, pe solutii care nu mai erau din zona credit/leasing, ci servicii media, distributie. Am deschis birouri in Serbia si Bulgaria, iar in trimestrul trei vom deschide inca unul in Ungaria", a declarat Dragan.

Directorul general al TotalSoft a adaugat ca intentioneaza sa lanseze, in acest an, un proiect care sa duca la vanzarea suitei Charisma ca si produs Software as a Service.

#achizitii, #totalsoft , #Stiri Internet