Statul vrea un sistem informatic performant intre institutiile sale

Vineri, 26 Septembrie 2008, ora 11:53
1398 citiri
Statul vrea un sistem informatic performant intre institutiile sale

Finantele vor organiza, pe 7 noiembrie, o licitatie pentru proiectarea, implementarea si mentinerea unui circuit eficient de management al documentelor intre guvern si ministere, pentru care aloca 1,5 milioane euro, potrivit anuntului publicat pe sistemul electronic de achizitii publice. Finantarea contractului se va face din fonduri nerambursabile Phare, alocate in vederea sprijinirii reformei administratiei publice in Romania.


Garantia de participare la licitatie este de 20.000 euro, perioada de valabilitate a acesteia fiind de 90 de zile de la data depunerii ofertei, in timp ce garantia de buna executie a fost stabilita la 10% din pretul contractului fara TVA, estimat la 1,5 milioane euro.


Potrivit anuntului, MEF va stabili drept castigatoare firma care va propune pretul cel mai scazut. Contractul se va derula timp de un an, incepand de la data atribuirii.