Sony vrea sa comercializeze televizoare 3D din 2010

Miercuri, 02 Septembrie 2009, ora 23:16
1138 citiri
Sony vrea sa comercializeze televizoare 3D din 2010

Concernul japonez de electronice Sony a anuntat ca intentioneaza sa comercializeze, din 2010, televizoare cu imagini tridimensionale, tehnologie rezervata pana acum salilor de cinema, informeaza AFP, citat de NewsIn.

Sony, care se ambitioneaza sa "aduca tehnologia 3D in casele oamenilor", va produce televizoare din gama Bravia compatibile cu imaginile tridimensionale. Concernul a facut acest anunt inaintea salonului de electronice IFA de la Berlin, care isi va deschide portile publicului pe 4 septembrie.

Cei de la Sony vor, de asemenea, sa implementeze tehnologia 3D si altor produse ale sale, precum consolele de jocuri PlayStation3, laptop-urilor Vaio si cititoarele de Blu-Ray. Pentru a distinge imaginile in relief, utilizatorul va trebui sa poarte ochelari speciali cu lentile cu obturatoare speciale care se vor deschide si inchide alternativ in sincron cu imaginea, pentru a crea impresia de profunzime.

Principiul 3D se bazeaza pe capacitatea de disociere a imaginii de catre ochii spectatorului. La cinema, efectul este obtinut cu ajutorul unor ochelari cu o lentila verde si una rosie.

Sony nu este singura companie de profil care e interesata de tehnologia 3D, concurentii sai Panasonic si Hyundai investind deja in aceasta nisa.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#3d, #sony, #televizoare , #Stiri Internet