Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Snowdengate: Germania a reziliat acordurile cu SUA, Franta si Marea Britanie privind schimbul de date

Snowdengate: Germania a reziliat acordurile cu SUA, Franta si Marea Britanie privind schimbul de date


Germania a anulat acordurile privind schimbul de date cu SUA, Marea Britanie si Franta, incheiate in 1968, care permiteau serviciilor speciale ale acestor tari sa efectueze monitorizari pe teritoriul Germaniei, in urma scandalului de spionaj vizand un program de interceptari ale convorbirilor telefonice si pe internet, a relatat Russia Today, citand Deutsche Welle in limba rusa.

Potrivit surselor citate, Ministerul german de Externe a trimis deja notificari in acest sens celor trei state.

"Rezilierea contractelor din cauza evenimentelor din ultimele saptamani a devenit o consecinta necesara si adecvata a disputelor legate de protectia vietii private", a explicat ministrul german de externe Guido Westerwelle, citat de publicatia electronica Vzgliad.

Acordurile privind schimbul de date au fost semnate de catre parti dupa adoptarea de catre Germania in 1968 a legii privind limitarea secretului corespondentei, precum si al comunicatiile postale si telefonice.Este vorba de asa-numita lege G10. Aceasta lege permite serviciilor de securitate verificarea a pana la 20% din astfel de comunicatii si conexiuni intre Germania si alte tari.

Documentele respective permiteau in plus utilizarea datelor Biroului Federal pentru Protectia Constitutiei sau ale Serviciului Federal de Informatii german (BND) de catre cele trei tari.

La sfarsitul lunii iunie, mass-media germane au relatat ca Agentia de Securitate Nationala a SUA (NSA) intercepteaza pana la 500 milioane de convorbiri telefonice si postari pe Internet.

Toate aceste informatii au ajuns in atentia opiniei publice dupa ce, acum mai bine de o luna, fostul consultant al serviciilor secrete Edward Snowden a dezvaluit presei britanice date despre un program secret al guvernului american privind supravegherea electronica la nivel global.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1090 ori