Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Profitul Dell, afectat de scaderea cotei de piata

Profitul Dell, afectat de scaderea cotei de piata

Dell Inc., cel de-al treilea producator de calculatoare personale din lume, a afisat in al treilea trimestru rezultate sub estimarile analistilor, dupa ce a inregistrat o scadere a cotei de piata si in contextul in care costurile mai mari cu componentele au redus profitul, relateaza Bloomberg, citat de NewsIn.

Profitul net din al treilea trimestru a scazut cu 54% la 337 milioane dolari, sau 17 centi/actiune, de la 727 milioane dolari, sau 37 centi/actiune, in aceeasi perioada a anului trecut, a anuntat compania.

Vanzarile au scazut cu 15%, la 12,9 miliarde dolari.


Analistii consultati de Bloomberg prevedeau, in medie, un profit net de 27 centi/actiune si vanzari de 13,1 miliarde dolari.


Directorul executiv Michael Dell se concentreaza asupra majorarii profiturilor, in detrimentul cresterii cotei de piata, si mizeaza pe o tendinta de reinnoire a sistemelor, anul viitor, pentru cresterea cererii.


Dell a pierdut cea de-a doua pozitie la nivel mondial in perioada de cumparaturi de la inceperea scolii, desi declinul livrarilor nu a fost la fel de mare ca in trimestrul precedent.


Marja bruta a grupului Dell, ce reprezinta procentul vanzarilor dupa excluderea costurilor de productie, a fost de 17,3%, sub estimarile unor analisti.


"Principalele probleme pentru investitori sunt marja bruta si daca revenirea pietei computerelor personale din al treilea trimestru este sustenabila sau a beneficiat de elemente exceptionale", a declarat Toni Sacconaghi, analist in cadrul Sanford C. Bernstein & Co.


Profiturile au mai fost afectate si de ieftinirea memoriilor si monitoarelor cu cristale lichide, a precizat directorul financiar, Brian Gladden.


Excluzand aceste costuri, marja bruta ajustata a fost de 18,3%.


Dell a pierdut cota de piata in sectorul calculatoarelor personale deoarece cea mai mare parte a cresterii pietei a fost in sectorul de consum, ce reprezinta numai 20% din vanzarile Dell.


"Doar prin structura grupului, pierdem cota de piata", a declarat Gladden. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1441 ori
Citeste mai multe despreprofit dell scadere cota de piata