Ochii, tastatura viitorului: cum vom controla PC-ul numai cu privirea

Joi, 03 Martie 2011, ora 11:45
2562 citiri
Ochii, tastatura viitorului: cum vom controla PC-ul numai cu privirea

Imagineaza-ti ca te asezi in fata laptopului, il deschizi printr-o simpla clipire, iar fisierele de pe desktop se pot deschide in functie de comanda pe care privirea ta o da calculatorului. Nu este o scena din Star Trek ci face parte din viitorul laptopurilor. O companie suedeza iti ofera primul laptop controlat de propria ta privire, potrivit PC Magazine.

Tobii, o companie care dezvolta tehnologie bazata pe urmarirea si controlul privirii s-a asociat cu Lenovo pentru a construi un prototip de calculator care sa raspunda la miscarile ochilor.

"Folosirea unui laptop va fi mult mai eficienta. Cum ar fi daca te-ai putea uita intr-un punct iar cursorul mouse-ului s-ar indrepta intr-acolo? Daca tot vrei sa vezi ceva, de ce sa nu-ti facilitam miscarea?", spune Barbara Barclay, directorul general Tobii.

Tehnologia de urmarire a privirii este utila in multe sisteme, unele ecrane 3D cu tehnologie de urmarire a privirii fiind capabile sa redea imaginile 3D fara ochelarii speciali.

Un alt tip de sistem aparut recent la un targ auto(zice care?) functiona prin urmarirea privirii soferilor pentru a-i atentiona in momentul in care “ii fura somnul” la volan.

In cazul laptopului Tobii, tehnologia de urmarire a privirii este destinata  eficientizarii timpului de lucru.

Software-ul poate fi chiar optimizat, astfel incat inchiderea ochilor la anumite perioade sa execute diferite comenzi.

Compania spera ca ideea sa incite investitorii si dezvoltatorii, astfel incat Tobii sa-si poata puna in aplicare planul.

Acesta este doar inceputul.

Imagineaza-ti ca vezi o reprezentare 3D a unor obiecte si iti doresti ca in momentul in care iti misti mana de la stanga la dreapta, obiectul sa se mute in functie de miscarile pe care tu le executi.

Lenovo si Tobii au realizat 20 de prototipuri de laptopuri cu sistem de urmarire a privirii doar pentru prezentarea si verificarea sistemului.

Senzorii au schimbat designul laptopului, cu toate ca reprezentantii companiei sustin ca tehnologia utilizata de acesti senzori se afla la doar cativa ani de implementarea pe calculatoarele prezente pe rafturile comerciantilor.

#controlul ochilor, #laptop eye tracking, #pc, #sistem d eurmarire a privirii , #Stiri Internet