Infractorii cibernetici prefera atacurile directionate

Joi, 11 Martie 2010, ora 14:21
1166 citiri
Infractorii cibernetici prefera atacurile directionate

Din ce in ce mai multi infractori cibernetici realizeaza atacuri informatice directionate catre anumite companii (targeted attacks), avand ca scop furtul de proprietate intelectuala sau spionajul in cadrul organizatiei, potrivit producatorului de solutii de securitate informatica Kaspersky Lab, informeaza NewsIn.

"Perioada atacurilor informatice "la intamplare", a "rafalelor de gloante" este pe cale sa fie inlocuita cu cea a "injectiei letale", unde un singur e-mail devine mult mai eficient decat mii de mesaje fara tinta precisa", a declarat Stefan Tanase, Senior Regional Researcher Kaspersky Lab, in cadrul IDC Security Roadshow 2010.

Potrivit expertilor de la Kaspersky Lab, atacurile informatice de acest fel pot avea succes cand sunt bine elaborate si exploateaza vulnerabilitati umane.

"Principala motivatie a infractorilor cibernetici este reprezentata de latura financiara, de banii pe care ii pot obtine din traficul de informatii confidentiale de la companii", a adaugat Stefan Tanase.

Reprezentantul producatorului de solutii de securitate informatica Kaspersky Lab a mai subliniat ca angajatii companiilor sunt foarte vulnerabili la atacurile directionate, de aceea este importanta educarea lor, pentru a intelege riscurile la care expun compania in momentul in care publica informatii confidentiale pe diferite site-uri de socializare.

Infractorii cibernetici pot aduna date importante despre un anumit angajat al unei companii, precum adresa de e-mail, functia detinuta, pasiunile sau hobby-urile.

De aici, acestia folosesc tehnici de inginerie sociala pentru a insela victimele.

"In acest context devin absolut esentiale actualizarile frecvente de software, educarea angajatilor in probleme de siguranta informatica si, nu in ultimul rand, utilizarea unei suite complexe de securitate pentru reteaua companiei", considera reprezentantul Kaspersky Lab.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#atacuri, #cibernetici, #date, #informatice, #infractori , #Stiri Internet