Google i-a platit 35 de milioane de dolari unui fost director acuzat de hartuire sexuala

Marti, 12 Martie 2019, ora 07:54
1182 citiri
Google i-a platit 35 de milioane de dolari unui fost director acuzat de hartuire sexuala
Foto: Arhiva Pixabay

Google i-a platit 35 de milioane de dolari unui fost director acuzat de hartuire sexuala, pe care l-ar fi fortat sa isi dea demisia.

Este vorba despre Amit Singhal, care ar fi plecat fortat din companie, dupa o investigatie de agresiune sexuala, arata documente facute publice luni de o instanta din Statele Unite.

The Guardian relateaza ca detaliile financiare ale acordului Google cu fostul sau angajat au fost dezvaluite ca parte a unui proces intentat de unii actionarii impotriva companiei, dupa ce s-a aflat dintr-un raport despre platile efectuate de gigantul IT catre directorii acuzati de comportament inadecvat de natura sexuala.

Procesul a fost intentat impotriva companiei-mama Alphabet. Cand consiliul director a fost de acord sa plateasca compensatii directorilor confruntati cu acuzatii de hartuire sexuala, compania a fost expusa la riscuri financiare si la riscuri care vizeaza distrugerea reputatiei, acuza actionarii in acest proces.

Google ar fi incercat cu bani sa musamalizeze abaterile sexuale, mai acuza actionarii.

Luni au fost facute publice niste documente din reuniunile comitetului de conducere al Alfabet.

Acestea dezvaluie ca Singhal a parasit compania in 2016 si a primit, ca parte a unui acord de separare, bani in mai multe transe: doua de cate 15 milioane de dolari si inca una intre 5 si 15 milioane de dolari. Suma totala ar fi putut ajunge pana la 45 milioane de dolari.

Singhal a fost subiectul unei anchete publicate de New York Times anul trecut, care a dezvaluit ca Google a platit creatorului Android, Andy Rubin, 90 de milioane de dolari intr-un pachet de despagubire, dupa ce compania a aflat ca acuzatiile de natura sexuala impotriva lui erau credibile. Rubin a negat acuzatiile.

Si Singhal a negat totul, spunand intr-o declaratie pentru AP in 2017 ca el nu a mai fost niciodata acuzat de hartuire niciodata si ca a parasit Google in propriile sale conditii.

Singhal s-a angajat la Uber, dar a plecat dupa doar cinci saptamani. Presa a scris la acea vreme ca despartirea brusca s-a produs pentru ca nu le spusese celor de la Uber de acuzatiile de hartuire sexuala.

#Google plati agresiune sexuala, #Google hartuire sexuala , #Stiri Internet