Furnizorii de servicii de comunicatii pot cere doua noi numere cu caracter social

Luni, 12 Aprilie 2010, ora 12:49
1581 citiri
Furnizorii de servicii de comunicatii pot cere doua noi numere cu caracter social

Furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului interesati pot solicita de miercuri Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) alocarea unuia dintre cele 2 noi numere disponibile pentru servicii cu caracter social: 116006 sau 116117, informeaza NewsIn.

Data pana la care pot fi transmise cereri de acordare a acestor numere in prima etapa de alocare este 14 mai 2010.

Prin intermediul numarului 116006 se va putea furniza un serviciu de tip "linie de asistenta telefonica pentru victimele infractiunilor".

"Serviciul trebuie sa ofere victimelor infractiunilor posibilitatea de a primi asistenta psihologica in astfel de situatii, informtii in legatura cu drepturile lor si cu modalitatile de exercitare a acestor drepturi, precum si indrumare catre institutiile care le pot sprijini. In special, serviciul trebuie sa asigure informatii despre: politia locala si procedurile judiciare penale, precum si despre aspecte legate de despagubiri si asigurari", se arata in comunicatul ANCOM.

Numarul 116117 va putea fi utilizat pentru "servicii medicale telefonice ce nu intra in categoria cazurilor de urgenta".

Serviciul va directiona apelurile catre serviciile medicale adecvate pentru probleme urgente, dar care nu pun in pericol viata, in special, dar nu exclusiv, in afara programului normal de lucru, in zilele de repaus saptamanal si in timpul sarbatorilor legale.

Serviciul va pune apelantii in legatura cu o persoana responsabila de preluarea apelurilor care detine experienta si competenta necesare sau ii poate pune direct in legatura cu un cadru medical calificat.

Aceste doua numere, ca toate numerele nationale scurte de forma 116(xyz) vor fi numere cu acces gratuit pentru cei care le apeleaza.

Potrivit ANCOM, numerele se aloca furnizorilor de servicii de telefonie, nu furnizorilor serviciului cu caracter social, dar odata cu depunerea cererii pentru aceste numere, furnizorul de servicii de telefonie trebuie sa transmita un antecontract incheiat cu un furnizor de servicii cu caracter social.

In cazul in care ANCOM va primi pana la data de 14 mai 2010 mai multe cereri pentru acelasi numar, alocarea se va face pe baza unei grile de punctaj care evalueaza capacitatea furnizorului de servicii armonizate cu caracter social de a asigura implementarea serviciului pentru care este alocat numarul, solutia tehnica folosita pentru implementarea numarului, gradul potential de accesibilitate a serviciului armonizat cu caracter social, precum si experienta solicitantilor in implementarea numerelor nationale scurte si termenul de activare a numarului.

Numerele de forma 116(xyz) sunt rezervate la nivel european pentru servicii cu caracter social si se aloca in toate tarile membre ale Uniunii Europene pentru aceleasi tipuri de servicii.

In prezent, in Romania sunt utilizate numerele 116000 pentru serviciul de tip "linii telefonice de urgenta pentru copii disparuti" de catre FOCUS - Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual si 116111 pentru un serviciu "de asistenta telefonica pentru copii" furnizat de Asociatia "Telefonul Copilului".

ANCOM a mai deschis spre alocare numarul 116123 pentru servicii de tip "linii de asistenta telefonica care ofera sprijin emotional", insa acesta nu a fost solicitat de niciun furnizor pana in prezent.

 

#ancom, #caracter, #numere, #servicii, #social, #telefonie , #Stiri Internet