Facebook a implementat stergerea datelor colectate de site-uri si aplicatii

Marti, 28 Ianuarie 2020, ora 21:52
866 citiri
Facebook a implementat stergerea datelor colectate de site-uri si aplicatii
Foto: site Facebook

Facebook a anuntat marti ca cele doua miliarde de utilizatori ai sai din lumea intreaga vor avea de acum inainte acces la datele colectate de site-urile si aplicatiile terte cu posibilitatea de a le sterge, informeaza AFP.

Cautarile pe internet, cumparaturile online... Toti utilizatorii primei retele de socializare mondiale vor putea de acum inainte sa consulte aceste informatii, colectate de Facebook pentru a directiona anunturile publicitare si, cu ajutorul unui buton special, le vor putea sterge.

Instrumentul, denumit ''Off-Facebook Activity'' (activitate in afara platformei Facebook), ofera retelei de socializare ''un nou nivel de transparenta si de control'', a precizat CEO-ul sau, Mark Zuckerberg, intr-un mesaj publicat pe blog.

"Incepand de astazi, instrumentul nostru Off-Facebook Activity este disponibil pentru utilizatorii de Facebook din intreaga lume", a precizat acesta.

Reteaua Facebook a fost intens criticata dupa dezvaluirile aparute in ultimii ani despre modalitatea in care colecteaza si utilizeaza datele utilizatorilor.

"Lucram la aceasta problema de ceva vreme intrucat am fost nevoiti sa ne reconstruim unele dintre sisteme ca acest lucru sa devina posibil", a mai adaugat Zuckerberg.

Mark Zuckerberg a subliniat ca utilizatorii de Facebook vor fi invitati sa-si consulte datele in momentul accesarii contului in cadrul unui ''bilant de confidentialitate'' initiat de reteaua de socializare.

Acest instrument va face ca anumite practici Facebook sa devina mai transparente, cum ar fi tehnica de directionare a anunturilor publicitare.

"Alte companii ne trimit informatii despre activitatea pe site-urile lor, pe care noi le utilizam pentru a oferi publicitate relevanta. Veti putea vedea de acum inainte un rezumat al acestor informatii, pe care le veti putea sterge daca doriti", a comentat Mark Zuckerberg.

Facebook face eforturi pentru a-si restabili imaginea dupa seria de scandaluri pe tema gestiunii datelor personale, in special in urma scandalului Cambridge Analytica, compania din Marea Britanie care a folosit datele personale a zeci de milioane de utilizatori de Facebook fara stirea lor in scopul influentarii alegerilor prezidentiale din 2016 in favoarea lui Donald Trump.

"Unul dintre principalele noastre obiective pentru deceniul care urmeaza este consolidarea protectiei vietii private in beneficiul tuturor", a declarat Mark Zuckerberg.

"In saptamanile care vor urma, vom incuraja aproape doua miliarde de persoane ...citeste mai departe despre "Facebook a implementat stergerea datelor colectate de site-uri si aplicatii" pe Ziare.com

#optiune stergere date Facebook, #buton Off Facebook Activity , #Stiri Internet