China are un plan colosal pentru a-si asigura dominatia in inteligenta artificiala

Sambata, 22 Iulie 2017, ora 13:05
1213 citiri
China are un plan colosal pentru a-si asigura dominatia in inteligenta artificiala
Foto: captura YouTube/Artificial Intelligence A.I.

China isi propune sa devina, in urmatorul deceniu, lider mondial in industria inteligentei artificiale, care va ajunge sa valoreze 150 de miliarde de dolari, potrivit unui document oficial al autoritatilor de la Beijing.

Consiliul de Stat al Chinei a publicat saptamana aceasta o foaie de parcurs in care sunt enuntate planurile privind dezvoltarea inteligentei artificiale si aplicarea ei in domenii care variaza de la cel militar la planificarea urbana, scrie CNBC.

Sunt vizate dezvoltarea de software si de hardware, robotica, vehiculele, realitatea virtuala si augmentata.

Inteligenta artificiala a devenit un nou motor al dezvoltarii economice, iar China trebuie sa preia initiativa pentru a-si crea un avantaj competitiv, se precizeaza in document.

China ar urma sa faca progrese majore in domeniu in urmatorii ani, culminand, pana in 2030, cu propulsarea tarii in pozitia de lider mondial in industria care va valora 1.000 de miliarde de yuani (aproape 148 de miliarde de dolari).

Planurile Guvernului de la Beijing se sprijina pe giganti chinezi precum Alibaba si Baidu, unele dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume, care investesc deja substantial in inteligenta artificiala.

De exemplu, motorul de cautare online Baidu are un laborator de cercetare in Silicon Valley care exploreaza domenii ca masinile autonome, in timp ce divizia de cloud a companiei de comert electronic Alibaba se concentreaza intens asupra utilizarii inteligentei artificiale in sectoare precum cumparaturile si sanatatea.

Campionii chinezi la Go, batuti de o masinarie occidentala

Potrivit New York Times, citat de Quartz, China pare sa fi constientizat importanta si potentialul inteligentei artificiale dupa ce, pe parcursul ultimului an, mai multi campioni asiatici la jocul Go, inclusiv chinezul Ke Jie, cel mai bun jucator de Go din lume la momentul disputarii partidei, au fost invinsi de un program de inteligenta artificiala dezvoltat de DeepMind, o companie detinuta de Google.

Indiferent de motive, analistii considera ca este o miscare inteleapta a autoritatilor de la Beijing, cu efecte benefice pentru intreaga economie a Chinei.

"Efectele economice pozitive pot fi substantiale. Simplul fapt ca China imbratiseaza inteligenta artificiala si are tinte explicite pentru urmatorul deceniu este cu siguranta pozitiv pentru modernizarea continua a sectorului de productie si pentru transformarea economica generala", a spus Kevin Lau, economist la Standard Charter ...citeste mai departe despre "China are un plan colosal pentru a-si asigura dominatia in inteligenta artificiala" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#China plan inteligenta artificiala, #China tehnologie , #Stiri Internet