Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Banca Angliei va testa bancile in privinta vulnerabilitatii la atacurile hackerilor

Banca Angliei va testa bancile in privinta vulnerabilitatii la atacurile hackerilor


Banca Angliei va derula in acest an un program fara precedent de testare a vulnerabilitatilor individuale ale bancilor la atacurile hackerilor asupra infrastructurii IT, potrivit cotidianului britanic Financial Times.

Programul face parte dintr-o evaluare ampla a sistemelor IT din peste 20 de banci mari si alte institutii financiare importante din Marea Britanie. Actiunea va fi supravegheata de Andrew Gracie, director al diviziei speciale a bancii centrale britanice pentru lichidrea si restructurarea institutiilor de credit cu probleme financiare.

Scenariile avute in vedere vor utiliza cele mai recente informatii disponibile despre amenintarile din partea hackerilor, teroristilor si tarilor care actioneaza in afara cadrului international.

"Marea Britanie da tonul la nivel global in aceasta privinta, este ceva cu totul nou", a declarat o sursa apropiata situatiei, potrivit Mediafax.

Programul de "hacking etic" va implica specialisti de la companii care au avizul autoritatilor de a efectua teste prin care incearca sa patrunda in sistemele informatice ale companiilor.

Rezultatele testelor se vor adauga lectiilor invatate in cadrul procesului Waking Shark II de anul trecut, cand in Citi-ul londonez a avut loc o verificare masiva a capacitatii sistemului bancar pe ansamblu de a rezista la un atac major.

Actiunea de anul trecut nu a testat, insa, rezistenta sistemelor informatice individuale ale institutiilor financiare.

Multe dintre marile companii deruleaza astfel de verificari, dar programul din acest an este primul proces de amploare supravegheat de autoritati cu scopul de a elimina vulnerabilitatile infrastructurii IT, inclusiv a sistemului de plati.

Printre companiile care probabil vor participa se numara Royal Bank of Scotland, mari asiguratori, dar si furnizori importanti de infrastructura financiara, precum bursa de la Londra.

Atacurile cibernetice, care presupun tentative de exploatare a vulnerabilitatilor din sistemele IT pentru castig financiar sau pentru perturbarea serviciilor, devin tot mai frecvente si mai sofisticate, potrivit companiilor.

Ingrijorarea privind un posibil atac derulat la initiativa unui stat a crescut anul trecut dupa ce mai multe televiziuni si banci din Coreea de Sud au fost atacate de hackeri, actiuni puse de autoritatile de la Seul pe seama regimului din Coreea de Nord.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 810 ori