Premierul indian Manmohan Singh (81 de ani) nu are nici telefon mobil, nici adresa personala de e-mail, fiind exclusa astfel orice temere ca ar putea fi spionat, a informat vineri serviciul sau de presa, citat de AFP.
Potrivit The Guardian, un responsabil al administratiei americane a transmis Agentiei Nationale de Securitate (NSA) numerele de telefon a 35 de lideri politici din lume, NSA interceptand apoi convorbirile. Aceasta noua dezvaluire survine intr-un moment in care Germania se arata scandalizata de afirmatiile privind o posibila supraveghere a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel de catre SUA.
Intrebat daca premierul indian ar putea fi vizat, un purtator de cuvant a raspuns: "Premierul nu foloseste telefonul mobil si nu are adresa de e-mail".
"Serviciile sale folosesc e-mail-ul, insa el nu are e-mail personal. Nu avem informatii si nici vreun motiv de ingrijorare", a adaugat purtatorul de cuvant citat.
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.