Guvernul german: Americanii si britanicii ne-au asigurat ca nu ne spioneaza

Marti, 13 August 2013, ora 09:24
1159 citiri
Guvernul german: Americanii si britanicii ne-au asigurat ca nu ne spioneaza

Guvernul cancelarului Angela Merkel a afirmat luni ca germanii nu sunt spionati de catre Statele Unite, un subiect care provoaca de mai multe saptamani schimburi dure de replici cu opozitia, odata cu apropierea alegerilor legislative.

"Agentia americana NSA si serviciile de informatii britanice au oferit asigurari in scris ca respecta dreptul si legea in Germania", a declarat pentru presa seful Cancelariei Ronald Pofalla, insarcinat cu serviciile de informatii, dupa ce a fost audiat de o Comisie parlamentara ad-hoc.

Pofalla a adaugat ca Statele Unite au propus Germaniei un acord care ar exclude orice spionaj intre cele doua tari. Negocierile urmeaza sa inceapa in august, a precizat el.

Cu sase saptamani inaintea alegerilor legislative, Pofalla a fost audiat de o Comisie parlamentara alcatuita din 11 deputati, membri ai unor partide reprezentate in Bundestag (Camera inferioara a Parlamentului german), incarcinata cu controlul serviciilor de informatii.

Dupa noua saptamani de la acuzatiile de spionaj american la nivel mondial lansate de fostul consultant NSA Edward Snowden, care a obtinut azil in Rusia, in Germania continua sa existe suspiciuni cu privire la ceea ce stia Guvernul german despre acest lucru si cu privire la amploarea supravegherii.

Presedintele Comisiei parlamentare care l-a audit pe Pofalla, Thomas Oppermann, membru al opozitiei social-democrate (SPD), a apreciat ca nu s-a clarificat nimic dupa cele peste cinci ore de audieri.

"Nu stim, in continuare, in ce proportie, in cadrul programului (de supraveghere american) PRISM, Statele Unite spionau germani", a declarat Oppermann. "Din acest motiv, reclamam in continuare cancelarului sa ceara Statelor Unite transparenta promisa de Obama".

Intrebat daca Angela Merkel va fi audiata de Comisie, el a raspuns ca nu exclude audierea unor "invitati de marca".

Urmatoarea sedinta a Comisiei urmeaza sa aiba loc pe 19 august.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#spionaj electronic Germania, #scandal spionaj SUA, #acord antispionaj informatic, #relatii SUA Germania , #Securitate IT