Scandal Netcity: Furnizorii de Internet vor sa dea ANCOM in judecata din cauza tarifelor

Joi, 28 Februarie 2013, ora 14:03
1977 citiri
Scandal Netcity: Furnizorii de Internet vor sa dea ANCOM in judecata din cauza tarifelor

Asociatia Nationala a Internet Service Providerilor din Romania (ANSIP) va apela la justitie in cazul in care Autoritatea Nationala pentru Administrare si reglementare in Comunicatii (ANCOM) va decide pentru operatorii de internet un tarif de retea de peste 30 euro/km, a anuntat Mihai Batraneanu, presedintele ANISP.

"In contractul de concesiune semnat acum patru ani, operatorii de Internet trebuiau sa achite catre Netcity un tarif de 85 euro/km. Prin introducerea unor taxe abuzive, cum ar fi cele de bransament, supraveghere sau interventii, s-a ajuns in situatia in care un operator este nevoit de fapt sa plateasca 185 euro/km, ceea ce aduce majoritatea firmelor din domeniu in pragul falimentului", a afirmat Mihai Batraneanu.

Acesta a precizat, totodata, ca a deschis un litigiu la nivelul ANCOM in urma cu zece zile si - potrivit legii - autoritatea trebuie sa ia o decizie in acest caz in maximum 30 de zile de la deschiderea litigiului.

"Daca in termen de 20 de zile din acest moment ANCOM nu va decide un tarif de 30 de euro/km pentru operatorii de Internet, atunci vom apela la instantele de judecata, fiind posibil sa formulam si plangere penala impotriva presedintelui ANCOM", a mai spus Mihai Batraneanu.

Netcity detine un monopol - Batraneanu

Potrivit acestuia, ANCOM ar trebui sa ia o decizie de scadere a tarifelor ca urmare a aparitiei, in noiembrie 2012, a Legii Infrastructurii asociate. Conform acestei legi, tarifele percepute de Netcity trebuie sa se bazeze pe costurile de realizare a proiectului.

"In Bucuresti ne confruntam la ora actuala cu o situatie de monopol, deoarece nu mai exista alte spatii - cu exceptia trotuarelor ce apartin municipalitatii - unde ar putea fi introduse cablurile subterane. Din cauza acestui monopol, am decis sa ne intalnim, in luna aprilie a.c. cu vicepresedintele Comisiei Europene, pentru a-i prezenta situatia existenta la nivelul Capitalei", a precizat Batraneanu.

Din datele ANISP, reteaua Netcity se intinde la ora actuala cu aproximativ 500-600 de km la nivelul Capitalei, lucrarile desfasurandu-se in continuare.

"Contractul semnat acum patru ani de Netcity prevedea o perioada de concesiune de 49 de ani, tocmai pentru a nu se pune o presiune mare asupra operatorilor de Internet si implicit asupra consumatorului final. Daca situatia de monopol si clauzele abuzive nu vor fi eliminate, atunci foarte multe firme din domeniu vor da faliment, operatorii ramasi pe piata urmand sa impuna tarife mult mai mari populatiei", a incheiat Batraneanu.

ANISP are in prezent 38 de membri in toata tara.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#tarif maxim retea internet, #stabilire tarif ANCOM, #tarife Netcity, #taxe Netcity , #Investitii IT