Digitalizarea ar putea contribui la PIB-ul Romaniei cu 42 de miliarde de euro, pana in 2025

Joi, 13 Decembrie 2018, ora 10:50
2271 citiri
Digitalizarea ar putea contribui la PIB-ul Romaniei cu 42 de miliarde de euro, pana in 2025
Foto: CC0 Creative Commons

Beneficiile economice potentiale ale digitalizarii ar putea contribui la Produsul Intern Brut al Romaniei cu 42 de miliarde de euro, pana in anul 2025, releva rezultatele Raportului privind provocarile digitale, prezentat, joi, intr-o conferinta de specialitate, de McKinsey & Company.

Conform documentului, in ultimii 20 de ani, Romania a experimentat o dezvoltare rapida, cu un PIB pe cap de locuitor ce a crescut cu 136 de procente intre anii 1996 si 2017, alimentata de exporturi dinamice, investitii straine, o forta de munca in crestere si competitiva la nivel de costuri, precum si de fondurile europene.

"Cu toate acestea, in ultimul timp, multi dintre acesti factori incep sa piarda teren. Fiind semnificativ subcapitalizata in comparatie cu economiile europene mai avansate, Romania se confrunta, de asemenea, cu scaderea si cu scumpirea fortei de munca, somajul fiind la niveluri minime record (4,9%, in 2017) . Economia tarii trebuie sa se bazeze pe noi surse de crestere a productivitatii. Pentru a continua cresterea nivelului de trai al societatii, Romania trebuie sa-si redefineasca strategia de crestere", noteaza realizatorii raportului de specialitate.

Datele centralizate in cercetarea Mc Kinsey & Company arata ca, in 2016, economia digitala din Romania reprezenta deja 6,9% din PIB, echivalentul a 12 miliarde de euro.

"Accelerarea digitalizarii cu o apropiere de economiile din nordul Europei ar putea adauga 42 miliarde euro pana in 2025. In acest scenariu ambitios, economia digitala in Romania ar urma sa reprezinte 20% din PIB, pana in 2025. Acest plus ar reprezenta un punct procentual suplimentar la cresterea anuala a PIB-ului, pe perioada mentionata. Fara aceasta accelerare, un scenariu "business as usual" ar lua in considerare o crestere a economiei digitale din Romania de doar 18 miliarde euro, ajungand la o cota de 12% din PIB pana in 2025. In acest scenariu, Romania ar ramane inca departe de "frontiera digitala" reprezentata de tarile din Europa de Nord", se explica in raport.

Realizatorii raportului precizeaza, totodata, ca Romania este dintre cele zece piete "Digital Challenger" din Europa Centrala si de Est. Aceste tari prezinta rate mai mici de digitalizare fata de asa-numitele tari "Digital Frontrunners" (Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia si Suedia) sau pietele Uniunii Europene (UE) "Big 5" (Franta, Germania, Italia, Spania si Regatul Unit).

In viziunea expertilor, Romania are, insa, o fundatie puternica pe baza careia poate sa-si accelereze digitalizarea. Astfel, dimensiunea economiei digitale in Romania (6,9% din PIB in 2016) este peste media tarilor din Europa Centrala si de Est (CEE), de 6,5%, dar in acelasi timp este clar decalata fata de pietele "Digital Frontrunners", precum Suedia (9%).

Cu 604 euro/cap de locuitor, Romania se afla in urma mediei CEE, unde media este de 746 de euro/cap de locuitor, cat si a tarilor din "Digital Frontrunners" - cu 3.276 euro/cap de locuitor. De asemenea, economia digitala din Romania a inregistrat, in perioada 2012 - 2016, o crestere de 10,8% pe an, aproape de patru ori mai rapid fata de UE "Big 5".

In ceea ce priveste pregatirea profesionala in domeniu, raportul citat arata ca aproape de opt ori mai multi romani ar trebui sa participe la cursuri de formare pentru a atinge nivelul "Digital Frontrunners". "Legislatorii sunt incurajati sa promoveze adoptarea tehnologiei atat in sectorul public, cat si in cel privat. Ei pot, de asemenea, sprijini angajatii prin programe de recalificare si training (in special pentru ca Romania are o rata scazuta de participare a adultilor in programe de educatie si formare, atat sub media CEE, cat si a celei din grupul 'Digital Frontrunners') si imbunatati ecosistemul de startup-uri, precum si oportunitatile de inovare digitala", subliniaza documentul.

La nivel de regiune, "Digital Challengers" reprezinta aproape 1.400 miliarde de euro in termeni de PIB, aproape de sapte ori mai mult fata de economia Romaniei.

Analiza celor de la McKinsey arata, totodata, ca pana la 54% din activitati ar putea fi automatizate, pana in 2030, folosind tehnologia care exista deja, fapt ce va crea, pe de-o parte o oportunitate de cresterea productivitatii, si, pe de alta parte, provocari legate de tranzitie a pietei muncii catre noi locuri de munca.

Raportul de specialitate a fost realizat in decursul lunii noiembrie si a vizat perspectivele regionale in domeniul digitalizarii in tari din Europa Centrala si de Est, precum: Cehia, Ungaria, Polonia, Romania si Slovacia.

Mc Kinsey & Company este o companie globala de consultanta de management care serveste institutii private, publice si din sectorul social. Incepand din 2007, biroul companiei din Bucuresti a devenit un reper pe piata locala de business, in ceea ce priveste consultanta de management.

Consiliul Atlantic al SUA, impreuna cu McKinsey & Company, organizeaza joi conferinta de lansare a raportului "The rise of Digital Challengers - cum poate deveni digitalizarea urmatorul motor de crestere pentru Romania". Documentul isi propune constientizarea oportunitatilor de dezvoltare economica sustenabila oferite Romaniei de Revolutia Digitala.

#digitalizarea Romaniei , #Internet Romania