Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Kaspersky: 71% dintre companiile mari au primit compensatii dupa incidente cibernetice, pentru ca au intocmit ghiduri specifice

Kaspersky: 71% dintre companiile mari au primit compensatii dupa incidente cibernetice, pentru ca au intocmit ghiduri specifice


Aproape trei sferturi (71%) dintre companiile mari care au ghiduri de utilizare a datelor pentru parteneri si subcontractanti au primit compensatii in urma unui incident care i-a afectat pe furnizorii cu care fac schimb de informatii, arata concluziile unui studiu ce vizeaza liderii de securitate IT, realizat de Kaspersky.

Cercetarea a scos in evidenta, totodata, ca 79% dintre companiile globale de dimensiuni mari au politici speciale, care le explica partenerilor si furnizorilor cum sa lucreze cu resurse si date partajate, precum si sanctiunile care pot aparea.

Estimarile specialistilor din domeniu arata ca daunele provocate de incidente vor costa, in medie, 2,57 milioane de dolari, bresele de date situandu-se in top 3 cele mai costisitoare probleme cu care se confrunta companiile mari.

In timp ce 7 din 10 companii (71%) au primit compensatii in urma unui incident care i-a afectat pe furnizorii cu care fac schimb de informatii, pentru ca au intocmit ghiduri de utilizare a datelor pentru parteneri si subcontractanti, doar 22% dintre organizatiile mari care nu au reglementari in vigoare au raportat acest lucru.

Pe de alta parte, sondajul nu a indicat daca politicile privind bresele de date scad frecventa atacurilor asupra lantului de aprovizionare. Astfel, aproape un sfert (24%) dintre companiile mari care au implementat politici IT speciale pentru terti au inregistrat o bresa de date din cauza unui incident de securitate cibernetica care a afectat furnizorii si doar 9% dintre companiile fara astfel de reguli au confirmat ca au suferit un atac.

Kaspersky Global Corporate IT Security Risks Survey (ITSRS), un studiu global in randul factorilor de decizie din domeniul IT, aflat la cel de-al noualea an, a avut la baza 4.958 de interviuri, in 23 de tari.

Respondentii au fost intrebati despre starea securitatii IT in cadrul organizatiilor lor, tipurile de amenintari cu care se confrunta si costurile cu care trebuie sa le faca fata atunci cand se recupereaza in urma atacurilor. Regiunile acoperite includ LATAM (America Latina), Europa, America de Nord, APAC (Asia-Pacific cu China), Japonia, Rusia si META (Orientul Mijlociu, Turcia si Africa).

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Agerpres
Articol citit de 1923 ori